spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateComisie de controale periodice ale conducătorilor auto, la Spitalul Târgu-Jiu

    Comisie de controale periodice ale conducătorilor auto, la Spitalul Târgu-Jiu

    Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a dispus primele măsuri pentru a reduce cheltuielile instituţiei şi a creşte bugetul unităţii sanitare. Astfel, începând de luni, în cadrul spitalului târgujian, va funcţiona o nouă comisie de siguranţa circulaţiei, astfel încât operatorii care lucrează cu conducători auto profesionişti să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze în judeţele învecinate pentru realizarea controalelor periodice necesare.

    Reînfiinţarea comisiei pentru efectuarea controalelor periodice ale conducătorilor auto profesionişti va duce la evitarea deplasării operatorilor la comisiile de siguranţă a circulaţiei din Dolj şi Mehedinţi. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu speră că înfiinţarea acestei comisii la noi în judeţ va aduce o „revigorare” a bugetului unităţii medicale. „Acum am reuşit şi noi să reînfiinţăm această comisie de specialitate, care va reprezenta categoric şi un mecanism prin care bugetul instituţiei să crească. Acest lucru am reuşit să îl facem după îndelungi demersuri şi discuţii la nivelul Ministerului Transportului. Începând de luni, 15 septembrie, această comisie va fi funcţională”, a precizat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Astfel, această reînfiinţare a comisiei de examinări medicale pentru toate persoanele cu funcţii care concură la siguranţa transporturilor va avea efecte multiple atât asupra actului medical desfălurat la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, cât şi asupra operatorilor de transport. „Prin acest lucru, venim în întâmpinarea operatorilor şi, pe de altă parte, pentru bugetul instituţiei noastre reprezintă o „gură de oxigen” această comisie”, a mai spus Tătaru.

    6 agenţi economici contractaţi de SJU Târgu-Jiu

    De asemenea, în vederea îmbunătăţirii situaţiei financiare din spitalul târgujian, conducerea are în vedere realizarea de contracte prinvind alocarea de spaţii pentru desfacerea de produse alimentare şi automate de cafea, la un număr de şase agenţi economici.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: