Concert sublim lângă Coloana fără Sfârșit! Vioara Stradivarius, din nou la Târgu-Jiu

0
76

concert vioara 4Genialul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu au ajuns la Târgu-Jiu, pentru prima dată în 2015, când, cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la inaugurarea Ansamblului Brâncuși, târgujienii s-au putut bucura de un moment extraordinar. Și anul acesta, pe 9 iunie, Alexandru Tomescu și invitații săi i-a încântat pe cei peste o mie de gorjeni prezenți în Parcul Coloanei fără Sfârșit din municipiul Târgu-Jiu. De la Târgu-Jiu, orașul care a încheiat Turneul Stradivarius, violonistul Alexandru Tomescu a plecat la Paris.

concert vioara 5Municipiul Târgu Jiu s-a aflat din nou în Calendarul Național Stradivarius, alături de marile orașe ale României, astfel că Alexandru Tomescu a revenit în urbea lui Brâncuși și a susținut un nou concert magic în Parcul Coloanei fără Sfârșit. De data aceasta, vineri, 9 iunie, pe scenă i-au fost alături lui Tomescu, pianista Sânziana Mircea și bandeonistul de origine argentiniană Omar Massa. Concertul a încheiat cei zece ani de Turneu Stradivarius. „Cei zece ani de Turneu Stradivarius înseamnă peste 150 de spectacole, la care au venit peste 75.000 de spectatori, peste 100.000 km parcurși pe drumurile din România, numeroase cauze sociale și umanitare sprijinite și ore de studiu imposibil de contabilizat! De asemenea, cei zece ani au însemnat colaborarea cu numeroși artiști pentru a putea oferi, de fiecare dată, un spectacol în care muzica să își urmeze calea către inima și sufletul spectatorilor!”, a spus violonistul Alexandru Tomescu, prezent la Târgu-Jiu.

concert vioaraDin 2007, vioara Stradivarius Elder-Voicu, veche de 315 ani, i-a fost încredințațtă prin concurs, 2018 fiind anul în care o va înapoia statului român. Nu este exclus ca și concursul de la anul să fie câștigat tot de Tomescu, talentul său fiind greu de egalat de vreun alt artist-violonist din România. „Este o inițiativă remarcabilă a Primăriei Târgu-Jiu să aducă acest concert lângă Coloana fără Sfârșit! Este o operă a cărei energie n u ai cum să nu o simți. A fost o bucurie să văd copiii cum dansau pe lângă scenă, oameni care stăteau pe iarbă să ne asculte!”, a mai spus violonistul Alexandru Tomescu.

„A fost o experiență unică!”

concert vioara 3În Parcul de la Coloana fără Sfârșit s-au adunat, vineri seara, peste o mie de persoane. Cei care nu au avut loc pe scaunele amplasate de primăria Târgu-Jiu au stat pe iarbă! „A fost o experiență unică, a fost prima dată când l-am ascultat live pe maestrul Tomescu și mi-au dat lacrimile! De bucurie, lacrimi de recunoștință că pot participa la așa moment! Nu am pretenția să mint, să spun că ascult muzică clasică des, dar ceea ce transmite acest om prin felul în care cântă, chiar și când vorbește, este ceva minunat! Sper ca acest concert să nu fie ultima dată când vioara Stradivarius și Alexandru Tomescu vin la Târgu-Jiu”, a spus Maria, o târgujiancă de 35 de ani.

Vioara Stradivarius, obiect de patrimoniu universal

concert vioara 2Vioara Stradivarius Elder-Voicu a fost construită de Antonio Stradivari în anul 1702. Instrumentul face parte din patrimoniul României și este una dintre ultimele zece viori Stradivarius funcționale din lume. Vioara a fost declarată de specialiștii germani unul dintre cele mai frumoase cinci instrumente semnate de celebrul Antonio Stradivari. Vioara este evaluată la 1,2 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here