spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateConcurs pentru manageri

    Concurs pentru manageri

    Două instituţii de cultură din Târgu-Jiu se pregătesc de concurs pentru ocuparea funcţiei de director. Dacă la Muzeul Judeţean Gorj, de astăzi a început sesiunea de depunere a dosarelor, la Şcoala Populară de Artă, sunt aşteptate din nou dosarele celor care doresc postul de manager. Ultima dată, în cursă nu a intrat nici un candidat, pentru că nu au fost întrunite condiţiile.

    Cursa la capătul căreia se vor desemna managerii la Şcoala Populară de Artă, dar şi la Muzeul Judeţean începe cu depunerea dosarelor. Criteriile pe care cei care vor să treacă prin concurs sunt însă clare şi stricte, iar minimum de experienţă cerută ca manager decide la depunerea dosarului. Unde nu se întâmplă acest lucru, concursul nu se poate ţine, iar la Şcoala Populară de Artă vorbim încă de interimatul asigurat de directorul Viorel Gârbaciu. „Au fost postate pe site-ul Consiliului Judeţean şi pe cel al Şcolii Populare de Artă regulamentul şi calendarul de desfăşurare al concursului. Intenţia noastră este ca la ambele instituţii de cultură să fie un concurs transparent, iar în măsura în care avem câştigători desemnaţi, până la finele lui 2013 să semnăm contractul de management”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Actualul director Dumitru Hortopan spune că va intra în cursă şi este sigur pe atuurile sale. „Voi depune dosarul pentru participarea la concurs, din moment ce sunt atâtea care trebuie soluţionate pe următoarea perioadă de management, care este tot pe 5 ani. Planul meu de management va fi structurat pe funcţiile importante ale muzeului de la cercetare până la valorificare din punct de vedere expoziţional. Cât despre contracandidaţi, dacă vor fi, consider că aşa este democratic. Muzeul nu se termină cu Hortopan”, a declarat Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Judeţean Alexandru Ştefulescu, cel mandatat în funcţie acum 5 ani, în urma concursului din 2008. Dacă nici de această dată, dosarele candidaților nu vor îndeplini criteriile din regulament, preşedinta comisiei de examen Mădălina Ciolocoi spune că se va relua pregătirea concursului, fără excepţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Prins furând

    „Jefuit” de soție

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: