spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateConcurs de soluţii pentru modernizarea Căii Eroilor

    Concurs de soluţii pentru modernizarea Căii Eroilor

    Primăria Târgu-Jiu organizează la începutul lunii iulie un concurs de soluţii pentru reabilitarea Căii Eroilor. Arhitecții vor putea depune proiectele până pe 2 iulie, urmând ca pe 3 iulie să fie prezentate ideile de modernizare a zonei Ansamblului Monumental „Constantin Brâncuşi”.

    calea-eroilorIniţial, primăria Târgu-Jiu a organizat, în urmă cu ceva timp, un concurs de idei pentru modernizarea Căii Eroilor, însă acesta nu a avut succesul aşteptat de autorităţi. Acum, potrivit lui Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii, se va organiza un concurs de soluţii, cu participare naţională. „Pe data de 2 și 3 iulie va fi organizat un concurs de soluții, acest concurs este organizat ca parte a procedurii de atribuire a proiectării pentru obiectivul „Modernizare și reabilitare zona protejată Ansamblului monumental Constantin Brâncuși”, este vorba despre reabilitarea Căii Eroilor. Este o parte a acestei proceduri deoarece municipalitatea din anii anteriori a demarat o serie de demersuri pentru concretizarea acestui obiectiv. A fost organizat în primă fază un concurs de idei prin care au fost preluate cele mai bune soluții propuse de către arhitecții concurenți după care s-a organizat acest concurs și în urma acestuia se va stabili soluția finală pentru această investiție. Proiectul va fi depus în această toamnă pentru finanțare europeană”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Autorităţile locale speră ca până în toamnă documentaţia să fie deja întocmită, pentru ca lucrările de reabilitare să înceapă cât mai repede. Reprezentanţii primăriei Târgu-Jiu spun că se aşteptă ca la concursul de soluţii să se înscrie cât mai multe persoane. Cea mai bună soluţie pentru reamenajarea Căii Eroilor va fi aleasă de un juriu compus din specialişti din domeniu şi arhitecţi cunoscuţi. „Proiectul va fi depus în cadrul programelor cu finanţare europeană. În urma acestui concurs de soluţii, va fi selectat ideea şi elaborarea documentaţiei, astfel încât până în toamnă să avem pregătită documentaţia. Această procedură a organizării concursului de soluţii presupune prezentarea de către cei ce participă, de către arhitecţii concurenţi, a mai multor soluţii în urma cărora se va stabili de către un juriu, din care vor face parte personalităţile cunoscute în domeniu, este vorba despre Preşedinta Uniunii Arhitecţilor din România, doamna Viorica Curea, ce va face parte din juriul concursului, domnul Mihai Botez arhitect, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi alţi arhitecţi de la Bucureşti cu reputaţie în domeniu”, a mai declarat Raul Chiriac.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: