spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateConcursurile la DSP Gorj, aranjate mai ceva ca pe vremea comuniştilor

    Concursurile la DSP Gorj, aranjate mai ceva ca pe vremea comuniştilor

    Verificările de la DSP Gorj în cazul scandalului de aranjare a concursului de director al SANEPID au fost comentate de deputatul social-democrat Vasile Popeangă. Acesta s-a arătat de-a dreptul şocat de şmenuirea concursului de către conducerea Direcţiei de Sănătate Publică pentru promovarea lui Adrian Dorin, un protejat de-al fiului lui Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean.

    dsp

    Deputatul Vasile Popeangă susţine că este strigător la cer modul în care au ajuns pesediştii de la Gorj să aranjeze concursurile pentru şefia instituţiilor statului, parlamentarul adăugând că nici pe vremea comuniştilor nu se şmenuiau în asemenea fel examenele sau concursurile pe funcţii. „În întreaga mea activitate, nici pe timpul comuniştilor nu am văzut aşa ceva. Să scoţi un post la concurs, să ceri specializarea de economist cu vechime, iar la bibliografie să ceri cunoştinţe sanitare. Se pare că oamenii au foarte multe obligaţii. Sper ca cei din Corpul de Control să se ocupe şi de acest concurs pentru că mi se pare strigător la cer ce se întâmplă”, este de părere parlamentarul. Deputatul PSD Gorj, Vasile Popeangă, a dezvăluit la Radio Omega că aranjarea concursului pentru protejatul familiei Călinoiu nu este singura practică de acest fel pentru Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Popeangă a afirmat că Boeriu ar fi comis şi alte ilegalităţi la DSP în numele lui Călinoiu şi speră ca în urma controlului de la Minister, directorul sănătăţii gorjene să fie demis. „Am mai aflat în aceste zile şi alte activităţi ale directorului Boeriu, în slujba domnului Călinoiu, a încercat să le facă. Boeriu este supus total lui Călinoiu. Eu nu vreau să cer demisii pentru că sunt instituţii în care am încredere. Sper că activitatea directorului de la DSP să fie evaluată şi să se ia măsuri”, a mai spus Popeangă de la PSD. Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii s-a aflat de câteva zile la sediul Direcției de Sănătate Publică Gorj. Conform unor surse, membrii Corpului de Control fac verificări cu privire la sesizările apărute în mass-media referitoare la organizarea ilegală a unui concurs pentru postul de conducere la Sanepid. Marius Boeriu, directorul DSP Gorj, a fost audiat de reprezentanţii Comisiei de disciplină din cadrul Ministerului Sănătăţii.

    În numele tatălui şi fiului

    La jumătatea lunii decembrie 2015, directorul DSP Gorj, Marius Boeriu, a cerut studii economice, şi nu de medicină, candidaţilor care voiau să ocupe funcţia de conducere la Serviciul de Control în Sănătate Publică, în acest fel încălcând legea. O altă gafă comisă de reprezentantul DSP Gorj, a fost faptul că, deşi candidaţilor li se cereau studii economice, toată bibliografia de concurs era din domeniul medical. Totul, pentru a favoriza ajungerea în fruntea Sanepidului din Gorj a lui Adrian Dobrin, un apropiat al fostului ministru secretar de stat, Alin Ţucmeanu, dar şi al fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Mădălin Călinoiu. Acest lucru s-a întâmplat la jumătatea lunii decembrie 2015, la rugămintea lui Alin Ţucmeanu, arestat pentru luare de mită, în luna noiembrie a anului trecut, alături de medicul gorjean Cristinel Vodislav. Condiţiile de participare la concursul pentru şefia de la Serviciul de Control în Sănătate Publică depăşeau limitele legii. Astfel, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a ajuns ieri, să fie luată la bani mărunţi, documente întregi fiind luate la studiu de către reprezentanţii Corpului de Control. Vizita acestora coincide, însă, cu faptul că directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, a fost convocat la Ministerul Sănătăţii.

    Te-ar mai putea interesa

    14 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: