spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateCondamnare definitivă pentru martorul lui Surupăceanu. Ce consecințe are asupra fostului deputat

    Condamnare definitivă pentru martorul lui Surupăceanu. Ce consecințe are asupra fostului deputat

    Dănuț Filipescu, martorul omului de afaceri Mugurel Surupăceanu, fost deputat PSD, a fost condamnat definitiv pentru mărturie mincinoasă. Curtea de Apel Craiova l-a condamnat pe acesta „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Filipescu Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 219/22.11.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 1729/95/2016. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 219/22.11.2017 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 1729/95/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: (…) dispune ca inculpatul Filipescu Dănuţ să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv un spor de 4 luni închisoare şi dispune ca, în final, inculpatul Filipescu Dănuţ să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art. 66 alin. 1 C.p., aplică inculpatului Filipescu Dănuţ pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a C.p. – dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i de art. 66 lit. b C.p. – dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, pe o perioadă de 2 ani. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pe inculpatul Filipescu Dănuţ şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.p.“, se arată în sentința judecătorească. Instanța de judecată a mai stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Filipescu Dănuţ va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Novaci sau al Şcolii gimnaziale din Novaci, jud. Gorj pe o perioadă de 90 de zile.

    Filipescu l-a adus „la bară“ pe Ponta

    Dănuț Filipescu este persoana care a adus la Târgu-Jiu, în fața instanței de judecată, o serie de oameni politici care au deținut cele mai importante funcții în stat. Este vorba de ex-primul ministru Victor Ponta, și fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, dar și pe un fost șef al Serviciului Român de Informații Gorj, dar și alte persoane cu funcții din Gorj.

    Dănuț Filipescu a fost „locotenentul” lui Mugurel Surupăceanu, fost deputat și prefect de Gorj, care controla prin intermediul lui firma Tutto Mobili SRL, la care Filipescu era administrator. Mărturia lui Filipescu, care a declarat într-un proces în care era judecat Surupăceanu că telefonul mobil interceptat de DNA era al lui, a contribuit la achitarea fostului deputat de Gorj. Însă, oamenii legii au considerat că Filipescu minte și l-au trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă. În urma condamnării lui Filipescu, procesul lui Surupăceanu s-ar putea relua, printr-o cale extraordinară de atac.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: