spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateConducera Spitalului Județean Târgu Jiu, acuzată că taxează însoțitorii micilor pacienți

    Conducera Spitalului Județean Târgu Jiu, acuzată că taxează însoțitorii micilor pacienți

    Conducerea Spitalului Județean Târgu Jiu a decis pe final de 2018 să introducă o taxă pentru însoțitorii celor mai mici pacienți ce ajung pe mâna medicilor din unitatea. Suma ce trebuie achitată nu este mare însă suficientă pentru ca spitalul să-și rotunjească bugetul fără a acorda vreun serviciu. Cei în cauză se declară dezamăgiți de atitudinea managerului și cred că impunerea unei astfel de taxe nu este normală.

    “Din 22.11.2018 copiii peste 3 ani, care sunt internați si au însoțitorii, plătesc 10 lei pe zi .Ziua internării /externați se considera zi întreagă”, este anunțul afișat mare la intrarea pe secția de pediatrie. Decizia luată nu fost comentată de manager însă se aplică ca la carte în ciuda nemulțumirilor venite din partea părinților. „Am plătit taxa, sunt cu copilul internat de două zile. Nu am pus întrebări deși nu mi se pare normal. Atât eu cât și soțul suntem angajați și avem copilul în întreținere”, ne-a explicat o mămică. “Copiii nu contează și nu vor conta niciodată pentru statul român. Din păcate sunt doar o sursă de venit”, a exclamat o bunică ce a venit să-și viziteze nepotul în spital.

    Bani pe nimic

    Nemulțumirea însoțitorilor este cu atât mai mare cu cât suma solicitată nu se justifică în niciun fel. Adultul nu primește pat separat. “Conducerea spitalului ce face cu acești bani? Condițiile sunt jalnice! Să le fie rușine, mamicile ar trebui să aibă pat lângă copil nu să stea amândoi chinuiți și mai plătim și taxă!”, a spus o altă mămică. “Nu sunt de acord cu această taxă! Nu este normal să plătim pentru așa ceva. Nu ai cum să lași un copil mare în spital dar mai ales unul mic. Este de toată jena ce se întâmplă, având în vedere că nici măcar scaun nu există pentru însoțitor”.

    “Dar ce să plătim acești 10 lei, atât timp cât mie mi se opreste 45% din salariu ca fiind taxe către stat? Eu am fost internată, de curând, cu copilul în capitală și nu am plătit niciun ban. Nu am mai auzit de așa ceva! Păi la trei ani unii copii nu mănâcă singuri, nu știu să se îmbrace, să spună ce nevoi au. Doamne ferește de așa ceva, nu am mai auzit până acum!”, a exclamat o altă mamică.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: