spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateConducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu caută cu disperare să angajeze...

    Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu caută cu disperare să angajeze medici

    Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu caută cu disperare să angajeze medici pe specializările ATI și infecțioase. „Noi ne interesăm. Inclusiv eu am dat telefon la colegi din Timișoara și Craiova. Inclusiv directorul medical sună peste tot. Încercăm să recrutăm medici de acolo. Fie că este vorba de rezidenți de ATI, care pot să facă gărzi în spitalul nostru, pentru că avem un deficit mare pe ATI, fie că este vorba de medici infecționiști“, a spus medicul Bogdan Niculescu, șeful Secției Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență într-o  emisiune de la Radio Impact.

    „Se formează greu un medic de ATI“

    Apreciatul medic a precizat că este foarte greu de găsit medici pe specializările respective care să dorească să lucreze în spital: „Este foarte greu să găsești medici, pentru că o parte dintre ei au plecat în străinătate, iar alții activează în mediul privat și nu vor să vină la stat. Sunt spitale private în care lucrează medici de ATI. Ei nu doresc să vină în sistemul public.

    Se formează greu un medic de ATI. Este o specializare grea și nu sunt mulți care vor să facă această specialitate, care te solicită și din punct de vedere psihic. Este o specialitate riscantă. Spitalele private absorb mulți medici de ATI“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: