spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateConstructorul de pe Calea Eroilor, amenințat de Romanescu cu executarea garanției. „Voi...

    Constructorul de pe Calea Eroilor, amenințat de Romanescu cu executarea garanției. „Voi cere daune morale”

    Firma care a câștigat lucrarea de pe Calea Eroilor și-a dat seama că nu poate realiza investiția, după patru luni în care a mimat că se lucrează în șantier. Pentru a nu se ajunge în instanță, patronal italian a venit la autorități cu propunerea ca lucrarea să fie subcontractată de o societate din Galați care e dispusă să preia ștafeta.Primarul Marcel Romanescu susține că a discutat cu noul reprezentant și că le mai dă un răgaz noilor veniți.

    De săptămâna viitoare, autoritatea publică se așteaptă că angajații noii societăți să vină la muncă. Romanescu susține că are în plan să ceară daune morale dacă lucrarea întârziată afectează dosarul care vizează includerea Ansamblului Brâncuși în Patrimoniul UNESCO. “Societatea care a câștigat licitația pentru lucrările de pe Calea Eroilor s-a prezentat cu subcontractorul. Am avut o discuție cu reprezentantul acelei societăți și i-am spus aceleași lucruri. Avem două modalități de abordare. De ajutor pe care îl acordăm necondiționat tuturor celor care își fac treaba la Târgu Jiu pe toate lucrările deschise, sau instanța pentru cei care nu execută în parametri optimi acele lucrări. Am speranța că cel care a venit și a preluat această lucrare a înțeles foarte bine ce aștept eu de la societatea lui și nu neapărat de la societatea care a subcontractat, ci de la cea care a câștigat licitația. Avem în momentul de față constituită o garanție de 1 milion de lei, pe care o voi executa în condițiile în care lucrarea nu se finalizează la termenele prevăzute în contract. Mai mult decât atât, în condițiile în care nu vor finaliza lucrarea, voi cere daune morale pentru o eventuală respingere a dosarului pe care Guvernul României s-ar putea să îl înainteze către UNESCO”,

    Patru luni de stat degeaba

    Primarul recunoaște că pe șantier lucrurile s-au mișcat foarte puțin spre deloc. “Le-am spus că prejudiciul pe care îl aduc prin nerealizarea lucrării, din punctul meu de vedere un prejudiciu moral, va fi mult mai mare decât acea garanție pe care ei au constituit-o. Eu sper că au înțeles și vreau să cred că de luni o să îi vedeți în teren. Ne dăm girul pentru trecerea contractului de la o societate la alta, însă i-am atenționat pe juriștii primăriei să nu transfere și obligațiile. Atât timp cât avem garanția constituită pentru societatea care s-a prezentat la licitație, nu vreau să transfer decât obligația realizării lucrării, nu și eventualele prejudicii pe care le voi solicita companiei care a câștigat licitația. Sper că m-am făcut înțeles. Le-am adus la cunoștință celor două societăți că nu mă joc cu nicio lucrare de pe raza municipiului Târgu Jiu, așa cum s-au jucat ei timp de patru luni de zile. În patru luni de zile nu au făcut nimic”, a mai transmis Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: