Copil de trei ani salvat de la moarte de un paramedic gorjean

0
344

Adrian Gheorghe, paramedic în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, a reușit să salveze viața unui copil de trei ani.

Părinții au sunat disperați la 112, după ce micuțul s-a înecat cu o bomboană. Paramedicul aflat în dispeceratul unității și-a păstrat calmul și a reușit să ofere sfaturi utile părinților, care l-au ajutat pe copil să își revină.

Ministerul Afacerilor Interne au relatat pe pagina de Facebook toată întâmplarea, adresându-i felicitări paramedicului:

„– Alo! Pompierii suntem! Ce problemă aveți?
La capătul celălalt al firului un bărbat în toată firea, care abia putea să spună:
– S-a înecat un copil domnule! Nu mai respiră!
Adrian, colegul nostru, paramedic cu experiență, tocmai se întorsese de la o intervenție și intrase în dispecerat să-și facă raportările. Aude conversația dintre dispecer și bărbat, ia căștile de rezervă pe urechi și preia apelul:
– Cu ce s-a înecat copilul, domnule?
– Cu o bomboană, dar nu mai respiră!
– Trebuie să vă calmați și, împreună, să încercăm să-l salvăm! Mă auziți?
– Avem nevoie urgent de o ambulanță!
– Domnule, trebuie să mă ascultați cu atenție! Ascultați-mă cu atenție, vă rog!
– Da! Vă ascult!
– Ce vârstă are copilul?
– 3 ani, domnule!
– O să vă rog frumos să-l luați în brațe, și să-l puneți pe brațul stâng cu fața în jos, astfel încât palma mâinii stângi să-i sprijine bărbia copilului! Ați înțeles?
Ca un ecou, se auzeau cuvintele bărbatului care dădea indicațiile primite unei alte persoane: “Pune-l cu fața în jos! Nu așa! Pe brațul stâng! Așa e bine!”
Adrian se asigură că, până aici, lucrurile sunt în ordine:
– L-ați pus?
– Da, domnule!
– Acum, încercați să-i aplicați copilului 5 lovituri cu podul palmei, între omoplați, de jos în sus! Ați înțeles? Trebuie să-l loviți de jos în sus între umeri!
Și, iar cuvintele bărbatului ca un ecou: “Loviți-l între umeri de jos în sus! De 5 ori!”
– Nu-și revine domnule! Nu respiră! Nu mai ajunge ambulanța?
– Ambulanță este în drum spre dumneavoastră! Concentrați-vă, vă rog! Haideți să mai încercăm o dată! Loviți-l pe copil în aceeași poziție! Mă auziți?
– Da, vă aud!
– Loviți-l un pic mai tare când vă spun eu! Da?
– Da, domnule!
– Haideți! Acum!
Și în liniștea care se așternuse în dispeceratul nostru, parcă se auzea bătaia din spatele copilului…
– Respiră?
– Nu, domnule!
– Haideti! Încă o dată!
Liniște deplină…
– Încă o dată! Acum!
Și dintr-o dată se aude plânsul copilului și țipetele de bucurie ale celor care făcuseră echipă să îl salveze: “Respiră! Respiră! Și-a revenit!”
Toți cei din dispeceratul nostru respiră ușurați, după câteva minuțele în care parcă își ținuseră respirația și trăiseră împreună cu familia momentele de salvare ale copilului!
Copilul a fost salvat chiar de mama lui, la indicațiile colegului nostru și ale domnului care a apelat 112, a avut stăpânire de sine, nu s-a panicat și a contribuit enorm la salvarea copilului. Acum, copilul este în afara oricărui pericol!

Într-o astfel de situație, primele minute sunt vitale! Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare dintre noi să cunoaștem câteva reguli minimale de acordare a primului ajutor calificat!
Noi îi spunem micuțului: «Drum lin prin viață!» și felicitări atât pentru Adrian, colegul nostru, cât și pentru cei care au ascultat indicațiile lui și l-au salvat pe copil!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here