spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateCoronavirusul- temă discutată de autoritățile din Gorj

    Coronavirusul- temă discutată de autoritățile din Gorj

    Griji pentru răspândirea coronavirusului. Prefectului județului Cristinel Rujan a dispus luarea unor măsuri, de teamă că virusul ar putea ajunge și în Gorj. Momentan nu sunt motive de îngrijorare însă ”există posibilitatea reală ca, la un moment dat, să vină persoane purtătoare ale acestui virus”, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

    Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, a convocat într-o ședință reprezentanții mai multor entități publice din Gorj în cadrul căreia a fost prezentată situația evoluției gripei și a altor infecţii respiratorii. Discuțiile au vizat și inițierea unui plan de acțiune integrat pentru prevenirea și intervenția în cazul îmbolnăvirii cu coronavirus. “Am solicitat atât Direcției de Sănătate Publică cât și Inspectoratului Școlar Județean să ia măsurile care se impun în această perioadă pentru gestionarea rapidă a tuturor bolilor cu trasmitere aeriană. Am discutat și pe tema coronavirusului, pentru a fi pregătiți în vederea diminuării eventualelor extinderi a acestui virus. La nivelul județului Gorj nu există suspiciuni,dar, există posibilitatea ca oricând să apară dintr-o altă zonă, nu neapărat din China, persoane purtătoare ale acestui virus. Din această cauză am dispus măsuri entităților care răspund de aceste cazuri, să intervină conform procedurilor standard emise de Ministerul Sănătății, să se folosească combinezoane și măști”, a declarat Cristinel Rujan.

    Mai multă implicare

    Între timp în județ crește numărul bolnavilor de gripă. Cifra a ajuns la 45 de cazuri, jumătate fiind internate în spital. “Am solicitat Inspectoratului Școlar să realizeze zilnic evidența tuturor elevilor care lipsesc de la cursuri, să impună o personă să facă sinteza zilnică a acestor cauzuri. Diriginții să țină legătura cu părinții pentru a avea o statistică clară. Trebuie să se implice și unitățile de învățământ pentru a știi, atunci când se impune luarea unor decizii privind închiderea școlilor. Momentan nu se impune acest aspect. Avem în prezent 45 de cazuri de gripă, din câte știu eu 22 de persoane sunt tratate deja în spital”, a declarat prefectul Cristinel Rujan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: