spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăActualitateCriza înghesuie FRF-iştii într-o singură maşină

    Criza înghesuie FRF-iştii într-o singură maşină

    Criza financiară se pare că bate şi la uşa celor mai importanţi oameni din lumea fotbalului. Aşa se face că ieri la Târgu-Jiu au venit, în aceeaşi maşină, Mircea Sandu-preşedintele FRF, Ionuţ Lupescu şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram. Motivul ar fi unul financiar, după cum a declarat, zâmbind, preşedintele CCA.

    Zarvă mare ieri în lumea fotbalului românesc. Şi asta pentru că la Târgu-Jiu au ajuns mai multe maşini cu numere de Bucureşti, din care au coborât personalităţi din lumea fotbalului. Imediat după întâlnirea din oraşul lui Brâncuşi, Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu precum şi Vasile Avram şi-au schimbat costumele de scenă cu haine obişnuite, după care s-au îmbarcat în aceeaşi maşină. „Ne-am cuplat toţi trei în aceeaşi maşină ca să mai economisim bani“, a spus în glumă preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram. Mircea Sandu părea grăbit, aşa că şi-a pus geamantanul repejor în bolid după care s-a urcat în maşină fără să facă vreo declaraţie de presă.

    Ionuţ Lupescu, şofer de încredere

    Mircea Sandu a purtat cu el o geantă imensă pe care a aşezat-o cu grijă în portbagajul bolidului, iar mai apoi a urcat nu pe scaunul din dreapta al maşinii, ci în spate, să stea relaxat. La volan s-a aflat Ionuţ Lupescu, care înainte de a pleca şi-a curăţat maşina de zăpadă, pregătindu-se pentru drum lung. Se pare că preşedintele FRF Mircea Sandu, dar şi Vasile Avram au mare încredere în aptitudinile de şofer ale lui Lupescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: