spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateCum își bate joc primarul Stan de cei care l-au votat!

    Cum își bate joc primarul Stan de cei care l-au votat!

    Primarul din Albeni se joacă de-a demisia. Ionuț Stan a postat pe o rețea de socializare un mesaj prin care transmite că va pleca de la primărie. Considerat cel mai dificil primar din Gorj, Stan a reușit în cei mai puțin de patru ani, de când conduce primăria Albeni, să se certe aproape cu toți angajații din subordinea sa.

    “Începând cu data de 31/06/2021 îmi voi pune demisia la solicitarea domnului Bobină”, a transmis Stan. Dacă la prima vedere mesajul pare a fi serios, data anunțată îl dă de gol. Astfel, Stan demonstrează, încă odată, că nu este demn de funcția pe care o deține. Pe pagina sa de socializare, unde a postat anunțul, o parte din cetățeni i-au luat apărarea fără a știi că primarul își bate joc de ei.

    Primarul Ionuț Stan a intrat în vizorul autorităților după ce un angajat comunitar i-a cerut în scris să îi returneze șpaga oferită la angajare. Instituția Prefectului a demarat o anchetă la Primărie, rezultatul controlului efectuat de Corpul de Control al Prefectului urmând să fie prezentat la începutul săptămânii viitoare de prefectului Corneliu Răducan.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: