spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateDaruri pentru pacienții internați la Oncologie și Pediatrie

    Daruri pentru pacienții internați la Oncologie și Pediatrie

    Pacienții Secției Oncologie au primit daruri de la preoții Eleodor Stoichin și Ilarie Dovleac de la Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, lăcaș de cult care aparține de Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, de la preotul Mădălin Țicleanu, paroh al Parohiei „Înălțarea Domnului” Târgu-Jiu și de la părintele Ciprian Sîrbu, paroh al Parohiei Sfinții „Apostoli Târgu-Jiu și director-executiv al Asociației Vasiliada – filiala Târgu-Jiu.
    Marea sărbătoare a Crăciunului înseamnă să te gândești la nevoile celor din jur, iar preoții Bisericii care aparține de Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu au vrut să facă o bucurie pacienților internați în Secția Oncologie. Astfel, preoții Eleodor Stoichin și Ilarie Dovleac, în colaborare cu preotul Ciprian Sîrbu, implicat în numeroase campanii umanitare, au adus bolnavilor pachete cu fructe, dulciuri și alte produse specifice Crăciunului și au mai donat Secției Oncologie și cinci televizoare care vor fi montate în saloanele bolnavilor. „Am vrut să aducem un strop de bucurie bolnavilor, am stat cu dumnealor puțin și la discuții. Noi, ca preoți ai bisericii spitalului, venim cu multe alte ocazii pe la dumnealor. Un cuvânt cald, venit din suflet, este o mângâiere după care cei mai mulți dintre dumnealor tânjesc”, a spus părintele Eleodor Stoichin, parohul Bisericii de la Spitalul 700.
    Cei trei preoți au mers cu daruri și la copiii internați la Pediatrie. Cei mici s-au bucurat de darurile primite.
    „Bolnavii de la Oncologie au primit și vizita preotului Mădălin Țicleanu, paroh al Parohiei „Înălțarea Domnului” Târgu-Jiu, care le-a adus pachete cu fructe și dulciuri, dar și un televizor la care vor putea urmări programul favorit pe perioada internării“, a transmis Mihaelaț Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
    „Suferința bolnavilor oncologici se citește în ochii dumnealor, dar am văzut cu bucurie și speranța și credința în Dumnezeu, puterea de a lupta cu boala. Am răspuns unui apel venit din suflet și alături de preoții colegi, părintele Anghel Păunescu și Gheorghe Ionașcu, cu bucurie și deschidere spre astfel de fapte, am decis să ajutăm. Bolnavii și personalul secției vor fi prezenți în rugăciunile noastre! Le dorim ca sărbătoarea nașterii Domnului nostru Iisus Hristos să le mângâie sufletele”, a afirmat preotul Mădălin Țicleanu.
    Secția Oncologie se află în clădirea situată pe strada A.I. Cuza și asigură internări în vederea efectuării investigațiilor în scop de diagnostic și tratament. Secția oferă servicii de spitalizare continuă și de zi. În prezent, în secție sunt internați 27 de pacienți.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: