spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateDeclinul financiar de la Întreprinderea de Drumuri și Poduri, rezolvat cu insolvența!...

    Declinul financiar de la Întreprinderea de Drumuri și Poduri, rezolvat cu insolvența! Unitatea are un singur contract încheiat

    Intreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj ar putea scăpa de problemele financiare cu ajutorul insolvenței. Șeful județului crede că și această procedură ar trebui luată în calcul de conducerea unității care nu și-a mai plătit angajații de trei luni. Cosmin Popescu îi sfătuiește pe șefii IDP să fie atenți la licitațiile care vor demara în perioada următoare prin programul PNDL.

    Situația la întreprinderea de stat este una dificilă după cum afirmă însuși șeful județului. Cosmin Popescu vorbește despre procedura de insolvență dacă societate nu se va pune rapid pe picioare. „Situația este complicată din punct de vedere financiar având în vedere lipsa contractelor. În decursul lui 2017 cei de la IDP au făcut eforturile necesare pentru asigurarea nivelului salarial și un an de zile s-a reușit acest lucru. Va trebui să se aplece cu mare atenție asupra problemei, inclusiv să ia în calcul procedura de reorganizare judiciară. Foarte multe firme mari au intrat în această procedura care le protejează în fața creditorilor și a statului. Sper să reușească!”, susține președintele Consiliului Județean Gorj.

    IDP, un singur contract încheiat

    Intreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj are la ora actuală încheiat un singur contract ori acesta nu asigură salariile angajaților. Din fericire odată cu venirea anotimpului cald se deschide și sesiunea de lucrări. Sfatul autorităților județene este ca șefii IDP să se axeze pe oferte sustenabile care să asigure plata salariilor. „La ora actuală au un contract încheiat UAT Tismana de 1,4 milioane de lei fara TVA, dar nu este suficient. Odată cu aparția în SEAP a mai multor proiecte din PNDL și fonduri europene sper să reușească să întocmească anumite oferte tehnice și economice pentru a fi declarate câstigătoare. Noi nu putem să atribuim contracte directe. Avem doar lucrări prin achiziție pe 4 ani de zile. O să fie un pachet mare de lucrări pe anumite drumuri sper să poată și ei să câștige anumite licitații. S-a ajuns în această situație deoarece a venit perioada de iarnă și nu s-a lucrat. Lucrările de la Turcinești au fost decontate la zi de Consiliul Județean Gorj, dar din păcate acum volumul mare e pe construcții. Banii sunt în cont, niciodată nu au fost probleme. Noi plătim în funcție de evoluția lucrării”, a mai declarat Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: