8.5 C
Târgu Jiu
vineri, februarie 26, 2021
Acasă Actualitate Dezbatere pentru Calea Eroilor!

Dezbatere pentru Calea Eroilor!

- Advertisement -

Mai mulţi reprezentanţi ai Primăriei Târgu-Jiu, ai Ministerului Culturii, arhitecţi români, dar şi locuitori ai municipiului s-au întâlnit, ieri, pentru a dezbate Planul Urbanistic Zonal al Ansamblului „Calea Eroilor”. Dosarul pentru includerea Ansamblului „Calea Eroilor” în UNESCO trebuie să conțină obligatoriu acest PUZ.

Pe ordinea de zi s-a aflat prezentarea documentaţiei şi discuţiile pe marginea acesteia. Primăria Municipiului Târgu-Jiu intenţionează să acceseze fonduri guvernamentale şi europene pentru a moderniza Calea Eroilor, pe care se află dispuse cele două parcuri care adăpostesc operele brâncuşiene, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Fără Sfârşit. În acest sens, astăzi a avut loc dezbaterea publică privind etapa aprobării – PUZ- Calea Eroilor, beneficiar fiind Primăria municipiului Târgu-Jiu. Documentaţia a fost întocmită de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză şi Consulting şi va putea fi consultată la sediul Primăriei municipiului Tg-Jiu – Serviciului Urbanism. „Această zonă de protecţie este ceva ce se poate reglementa doar printr-un Plan Urbanistic Zonal. De aici a plecat toată acaestă activitate şi lucrare pe care am întreprins-o într-un colectiv mai larg în cadrul Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu””, a declarat reprezentantul Ministerului Culturii, Sergiu Nistor. Şi din punct de vedere istoric au fost create o serie de planuri prin care s-a studiat vechimea ţesutului urbanistic, a cădirilor şi a traseelor urbane care traversează zona Căii Eroilor. Asta, pentru că vorbim despre o zonă istorică deosebit de importantă. „Din această analiză comparativă şi din studiul unei arhive impresionante de fotografii istorice am tars o grămadă de concluzii referitoare la vechimea ţesutului urban, a parcelelor, a traseelor urbane şi mai ales a multor construcţii cu valoare care au supravieţuit demolărilor din anii ‘80”, a spus istoricul Cătălina Bulborea.

Includerea în Patrimoniul UNESCO, benefică pentru Gorj

Subiectul principal, Ansamblul „Calea Eroilor”, dezbătut ieri, este esenţial pentru gorjeni, dar şi pentru România şi este foarte importantă includerea acestuia în Patrimoniul UNESCO. Acest lucru ar atrage după sine şi o dezvoltare a oraşului Târgu-Jiu. De aceea, s-a elaborat şi un plan de management în funcţie de dosarele strânse de Institutul Naţional de Patrimoniu. „În situaţia economică în care suntem şi în situaţia în care se află întreaga planetă, această iniţiativă care aduce în faţă nişte elemente de valoare excepţională, care încercăm să le vindem într-un fel, care să se transforme într-un brand de ţară şi care să se poată să fie exploatate într-un anumit fel este, în primul rând importantă pentru populaţia oraşului, pentru că brusc, acest „motor” poate face ca oraşul să se dezvolte”, a precizat arhitectul Florin Machedon.

Problema stâlpilor de electricitate, rezolvată prin concurs de arhitectură

La această dezbatere au luat parte şi locuitori târgujieni, care au ridicat problema stâlpilor de electricitate existenţi pe traseul Căii Eroilor. Însă, deja au apărut şi primele soluţii. Astfel, problema stâlpilor va putea fi rezolvată printr-un concurs de arhitectură. „Am constata că stâlpii de electricitate ş.a.m.d. sunt, într-adevăr, o problemă. Cel puţin pe ultimul tronson al Căii Eroilor către Coloana Infinitului, parazitează Coloana. Din cauza efectelor de perspectivă ei concurează cu Coloana. Evident că vor fi scoşi, evident că se va face un iluminat public pe bază de concurs de arhitectură”, a adăugat Florin Machedon. Propunerile sau sugestiile se pot depune în scris la Registratura Primăriei municipiului Tg-Jiu în termen de 10 zile de la dezbatere.

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

Comentarii recente