spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateDirectoare de grădiniță, repusă în funcție de instanța de judecată

    Directoare de grădiniță, repusă în funcție de instanța de judecată

    Fosta directoare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1 din Târgu Jiu a fost repusă în funcție de către Curtea de Apel Craiova. Aceasta a fost înlocuită, anul trecut, printr-o hotărâre a conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

    Carmen Monica Marinescu trebuie să primească și diferențele salariale.

    Înlocuirea din funcție s-a făcut, potrivit avocatului Mihai Secula, în urma unei inspecții de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, după ce în presă a apărut că fosta directoare ar fi propus restrângea a două grupe cu program normal de la Grădinița nr. 20. „S-a luat hotărârea de a fi demisă, deși nu au fost urmate căile legale, iar decizia nu a fost motivată. S-a făcut o plângere prealabilă la ISJ Gorj, dar nu s-a ținut cont de aceasta, după care s-a apelat la instanța de judecată.

    Azi am obținut o victorie mare la Curtea de Apel Craiova într-o cauză importantă împotriva Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

    Potrivit acestei decizii, doamna profesor Marinescu Carmen Monica va trebui de mâine reinstalată pe funcția de director al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1 din Tg Jiu și vor trebui să i se plătească diferențele salariale din ianuarie 2019 la zi, plus cheltuieli de judecată.

    Domnia sa a fost supusă unei execuții sumare din partea conducerii Inspectoratului Școlar, organism care nici nu s-a mai formalizat cu respectarea condițiilor impuse de lege pentru emiterea deciziei. Deși la Tribunalul Gorj cererea noastră a fost respinsă cu o motivare care prelua expresis verbis apărarea inspectoratului, instanța de control ne-a dat dreptate

    Din nefericire în ultimii ani, am luat contact, prin prisma profesiei de avocat, cu multe situații în care, acest organ însărcinat cu administrarea educației în județul Gorj, a luat sau a girat ilegalități flagrante atât la nivelul cadrelor didactice dar și a structurilor de conducere.

    Nu știu dacă e o situație generalizată la nivel național. Sper ca nu. Am văzut încurajat arbitrariul, nepotismul, favoritismele, disprețul fățiș pentru competență, delațiunea, intrigi demne de curțile monahilor medievali și multe alte chestiuni care nu au ce căuta în sistemul de învățământ“, a precizat avocatul Mihai Secula, într-o postare pe Facebook.

    Corp de experți judiciari în management educațional

    Avocatul susține că trebuie să existe un corp de experți judiciari în management educațional: „Din păcate până acum, cu anumite excepții, sistemul judiciar a fost ezitant în a se implica în corectarea acestor probleme. De vina e și sistemul extraordinar de complicat de normare a activității didactice și de mobilitate a cadrelor didactice. Este foarte greu sa explici unui judecător care nu a luat contact cu legislația specifică învățământului, un sistem la fel de complex ca legislația fiscală. Nu există, în materie, un corp de experți judiciari în management educațional.

    Dar, toate acestea nu ar fi necesare dacă administrarea educației s-ar face cu buna credință și fără interese veroase, situație transpartinica de altfel“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: