spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateDirectorii de şcoli, chemaţi la evaluare

    Directorii de şcoli, chemaţi la evaluare

     georgeta-popescuActivitatea directorilor instituţiilor şcolare din judeţ va fi analizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Este vorba de evaluarea anuală a profesorilor şi directorilor din instituţiile de învăţământ din Gorj, evaluare care se notează cu calificative.

    Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a demarat în această perioadă procesul de evaluare a tuturor cadrelor didactice din judeţ. Purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Georgeta Popescu, susține că, mai întâi, toate cadrele didactice îşi fac o autoevaluare, iar apoi vor fi notate de către comisia din cadrul inspectoratului. Dacă un profesor sau director de școală nu obține calificativul foarte bine, acesta nu se poate înscrie la gradele din învățământ, la funcții de conducere, la obținerea gradațiilor de merit. Calificativele obținute contează și atunci când au loc restrângeri de activitate în învăţământ, cei care urmează să plece din sistem fiind selectați în funcție de calificativele obținute. „Se efectuează evaluarea directorilor şi directorilor adjuncţi din fiecare unitate de învăţământ din judeţul Gorj. Este o activitate obişnuită de evaluare, presupune realizarea întâi a autoevaluării după o fişă tip în care sunt inserate anumite criterii ce vizează domeniul în care ne desfăşurăm activitatea şi de asemenea un raport care să susţină punctajul acordat după aceste criterii. După autoevaluare, se analizează aceste rapoarte în Consiliul de Administraţie, în faţa fiecărui cadru didactic sau director, şi în acel Consiliu de Administraţie i se acordă un punctaj care duce la acordarea unui calificativ între anumite marje Foarte bine, Bine, Satisfăcător sau Nesatisfăcător”, a declarat Georgeta Popescu, purtător de cuvânt al ISJ Gorj. În județul Gorj sunt aproape 4.000 de cadre didactice ce vor fi evaluate anul acesta, iar procesul respectiv urmează să se încheie în luna august.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: