spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateDirectorul general al AFIR, la întâlnire cu primarii gorjeni

    Directorul general al AFIR, la întâlnire cu primarii gorjeni

    Adrian-Ionuț Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din Gorj, care au în derulare proiecte finanțate prin PNDR 2014-2020, și conducerea Consilului Județean Gorj și Prefecturii Gorj.

    Până la această dată, la nivelul județului, prin Programul Național de Dezvoltare Rurale 2014-2020 au fost contractate 57 de proiecte de investiții care vizează modernizarea drumurilor de interes local, realizarea de rețele de alimentare cu apă și canalizare, reabilitări de cămine culturale, înființarea de grădinițe și centre de tip after-school, restaurare obiective de patrimoniu cultural, cu o valoare totală de aproximativ 153 milioane de lei.

    Beneficiarii publici ai proiectelor contractate prin PNDR 2014-2020 sunt comunele: Bălești, Turcinești, Albeni, Arcani, Baia de Fier, Bălănești, Bengești-Ciocadia, Bâlteni, Borăscu, Bumbești-Pițic, Bustuchin, Ciuperceni, Cîlnic, Crasna, Crușeț, Dănciulești, Mușetești, Padeș, Peștișani, Plopșoru, Polovragi, Runcu, Săulești, Scoarța, Stănești, Stejari, Hurezani, Stoina, Șomănești, Turburea, Țânțâreni, Vladimir

    „Am avut această primă întâlnire de lucru cu directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR), Adrian Chesnoiu, pentru a analiza împreună cu beneficiarii publici, stadiul implementării proiectelor aflate în derulare la nivelul fiecărei localități, actualizarea contractelor ca urmare a modificărilor legislative și identificării celor mai bune soluții pentru deblocarea punctuală, a problemelor semnalate“, a spus Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: