spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateDirectorul „pedichiură“ a pierdut procesul de acordare a calificativului nesatisfăcător

    Directorul „pedichiură“ a pierdut procesul de acordare a calificativului nesatisfăcător

    Marian Rotaru, fostul director al Direcției de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a pierdut procesul prin care a contestat calificativul „Nesatisfăcător“ primit din partea primarului. „Respinge acţiunea ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Gorj“, se arată în sentința instanței de judecată a Tribunalului Gorj.

    Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.

    Pedichiura la birou și conflicte cu subalternii

    Marian Rotaru a devenit celebru după ce a fost fotografiat la biroul său în timp ce stătea cu picioarele într-un lighean cu apă, iar femeia de serviciu a instituției îi făcea pedichiura. Acesta a motivat, în prima fază că avea o problemă de sănătate la picior în perioada respectivă, dar, ulterior a admis că subalterna sa se ocupa de înfrumusețarea picioarelor. Acesta a spus că a greșit, dar că angajata nu era prima dată când făcea acest lucru la serviciu.

    De asemenea, Marian Rotaru a mai avut o serie de conflicte cu mai muți subalterni, care au motivat că sunt hărțuiți și din cauza directorului s-au îmbolnăvit și au ajuns la spital.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: