spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateDirectorul teatrului târgujian, condamnat la închisoare  

    Directorul teatrului târgujian, condamnat la închisoare  

    marian-negrescu-headlinesMarian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, din Târgu-Jiu, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Judecătoria Târgu-Jiu a mai decis şi acordarea unui termen de încercare de trei ani, precum şi interzicerea unor drepturi. Marian Negrescu a fost trimis în judecată pentru că ar fi încheiat ilegal un număr de 42 de contracte cu instituţia pe care o conduce şi ar fi fost plătit pentru serviciile prestate, în acelaşi timp în care încasa şi salariul de manager al teatrului. Marian Negrescu poate contesta decizia instanţei, în termen de zece zile. Consiliul Local al Primăriei Târgu-Jiu trebuie să analizeze în această perioadă situația directorului Marian Negrescu pentru a lua o decizie în privința suspendării acestuia din funcție. Este posibil, însă ca acest lucru să nu se întâmple prea curând, având în vedere faptul că decizia de acum a instanței nu este definitivă.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: