18.3 C
Târgu Jiu
vineri, iulie 10, 2020
Acasă Actualitate Discursul lui Călinoiu i-a plictisit pe reprezentanţii Guvernului

Discursul lui Călinoiu i-a plictisit pe reprezentanţii Guvernului

Premierul Emil Boc a asistat cu plictiseală la semnarea proiectului privind „Sistemului integrat de salvare montană a judeţului Gorj”. Nici discursul preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu nu i-a captat preşedintelui PDL atenţia, care era preocupat să-şi susţină discursul, cât mai repede pentru a putea pleca spre Severin.

Deşi a fost aşteptată de autorităţile judeţene, Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea nu a participat la semnarea proiectului privind „Sistemului integrat de salvare montană a judeţului Gorj”, locul acesteia fiind luat de Secretarul de Stat, Răzvan Munteanu, de Ministrul de Interne, Traian Igaş şi premierul, Emil Boc. În discursul ţinut, în faţa premierului, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu a pus accent pe importanţa colaborării dintre autorităţile centrale şi cele locale, în interesul cetăţeanului „proiectele depăşesc capacitatea de finanţare, lucru ce demonstrează că s-a îndeplinit obligaţia de a accesa fonduri nerambursabile”. Călinoiu nu a omis să-i reamintească premierului despre potenţialul economic şi cel turistic al Gorjului, în care a prezentat realizările făcute pe această linie, de la drumul naţional de la Rânca până la domeniul schiabil. În tot acest timp, Boc şi-a găsit ca preocupare telefonul mobil iar Igaş admira pictura de pe tavan, totul în semn de plictiseală şi lipsă de interes. Problemele întâmpinate cu DN 66 au fost prezentate, ca o rugăminte a lui Călinoiu către Boc, de a rezolva cât mai repede această situaţie. Spre dezamăgirea tuturor, tot ce a putut spune premierul este faptul că „am discutat despre acest drum, care are finanţare”, însă nu s-a specificat şi când se va termina execuţia lui.

Boc a adus critici la adresa primarilor

Cu o apreciere la adresa eforturilor depuse pentru implementarea proiectelor, premierul Emil Boc a recunoscut faptul că sunt mult mai multe proiecte depuse decât capacitatea de finanţare. Cuvintele de laudă au fost urmate de criti guvernamentale în cadrul cărora Boc a menţionat faptul că „românii nu ştiu să implementeze proiecte. Cred că trebuie să facem paşi pentru a impulsiona acest proces, de implementare”. O altă observaţie făcută de Boc a privit şi faptul că autorităţile locale nu au contractat credite bancare pentru investiţiile pe care nu le pot finanţa, chiar dacă au puse la dispoziţie de către Guvern garanţii de stat. Parteneriatele public-private, încheiate, reprezintă în opinia lui Boc o altă posibilitate de dezvoltare locală şi atragere de investitori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

BREAKING NEWS! Cristinel Rujan a demisionat din funcția de prefect

Cristinel Rujan, prefectul județului Gorj, a anunțat în direct la Radio Impact, în emisiunea ”Gorjul la Raport”, că demisionază din funcție ca urmare a...

Femeie de etnie romă diagnosticată cu COVID-19, decedată în spitalul din Târgu Cărbunești

O femeie de etnie romă din cartierul Obreja, din municipiul Târgu Jiu, diagnosticată cu COVID-19, a decedat, luni seara, în Spitalul de Urgență Târgu...

Vezi în ce partid s-a în scris Adrian Tudor!

Fostul viceprimar PSD Adrian Tudor nu renunță la politică. Alesul s-a înscris în Partidul Verde al cărui lider este actorul Florin Călinescu. Tudor va...

Spitalele din Gorj sunt pline cu pacienți cu COVID-19. În spitalul din Târgu Jiu nu mai este niciun pat liber

În cele două spitale din Gorj în care sunt tratați pacienți infectați cu noul coronavirus numărul celor care sunt internați a ajuns la cel...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini