spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateDiscuții pe tema alocării fondurilor către primării. Cosmin Popescu: ”nu tratăm politic...

    Discuții pe tema alocării fondurilor către primării. Cosmin Popescu: ”nu tratăm politic ci în funcție de necesități”

    Consiliul Județean Gorj a repartizat, la finele săptămânii trecute, sumele rezultate din cotele defalcate pe TVA. Per total, suma împărțită a fost de aproximativ 28,5 milioane de lei.  Ședința extraordinară s-a desfășurat cu multe comentarii din partea opoziție proiectul de hotărâre trecând în ciuda votului negativ dat de echipa PNL.

    Proiectul de hotărâre nu a trecut fără ridicări de tonuri și reproșuri. Opoziția s-a arătat nemulțumită de faptul că cele două municipii din județ nu ar fi primit sumele solicitate. Primăriei Târgu Jiu i-a revenit, totuși, suma cea mai mare de 1, 2 milioane de lei. „Ca de fiecare dată, când sunt şedinţe de Consiliu Județean şi se discută acest proiect de hotărâre de alocare a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, avem probleme în privinţa distribuirii acestor sume către primăriile de la nivelul judeţului Gorj. Şi de această dată, cele două municipii Târgu-Jiu şi Motru primesc sume foarte mici de bani, sunt situaţii în care comune foarte mici, cum este cazul comunei Schela sau comuna Slivileşti primesc 800.000 de lei, în timp ce municipiul Motru primeşte doar 700.000 de lei. Considerăm că nu sunt nişte criterii echitabile în baza cărora să fie împărţite aceste cote defalcate, sunt nişte criterii subiective, aşa cum au fost întotdeauna, nu se ţine cont de necesităţile comunităţilor respective, de mărimea lor sau de numărul de cetăţeni care fac parte din comunităţile respective, cum probabil că se ţine cont de culoarea politică a primarilor şi aceste sume se împart cu subiectivism”, a declarat consilierul PNL Denisa Șuță.

    Excedent în 2018

    Fiecare consilier liberal și-a spus punctul de vedere. Unii au pledat pentru Marcel Romanescu, alții pentru edilii din localitățile Stănești sau Bolboși. Șeful județului a explicat punctual fiecare situație în parte. În discuție s-a pus și excedentul bugetar pe care primăria Târgu Jiu l-a înregistrat la finele lui 2018.  „Putem să le acordăm noi sume mult mai mari, degeaba, dacă nu le cheltuiesc. 39 de miliarde de lei vechi au rămas, anul trecut, care s-au dus în execedent bugetar ”, a replicat consilierul PSD Mihai Prunariu.

    Necesar de100 de milioane de lei

    Președintele Consiliului Județean susține că acuzele sunt nefondate. S-a purtat dialog cu toți primarii și datele reprezintă concluziile unor analize complexe. „M-am consultat cu primarii în ceea ce priveşte necesarul de fonduri pentru cofinanţarea proiectelor europene, naţionale, pentru funcţionarea în bune condiţii în anul financiar 2019, precum şi stingerea unor arierate. Sigur, necesarul de finanţare este mult mai mare. Solicitarea primarilor a fost de peste 100 de milioane, pentru că fiecare dintre noi vrem să dezvoltăm comunităţile pe care le reprezentăm. Din păcate, am avut doar suma de 28 de milioane de lei, care este mult mai mare ca în anii trecuţi, anul trecut am avut 9,3 milioane, având în vedere că repartiţia era de 25 de lei pe locuitor. Vom intervenii acolo unde este nevoie și pot da exemple la Stănești sau Motru, ca anul trecut. Niciodată nu tratăm politic ci în funcție de necesități, dar, întotdeauna vor fi nemulțumiți. Și eu am nevoie de 70 milioane de lei să introduc în reabilitare alți 40 km de drum județean. Încercăm să găsim surse de finanțare alternative, Fondul de Dezvoltare și Investiții, este o sursă care trebuie accesată”, a declarat președintele Consiliului Județean Cosmin Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: