spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateDotări importante pentru Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu

    Dotări importante pentru Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu

    Continuă modernizarea și dotarea Spitalului Județean De Urgente Târgu Jiu cu aparatură medicală. În perioada următoare Consiliul Județean Gorj va dota unitatea cu o nouă serie de echipamente și aparatură medicală în valoare totală de peste 1,7 milioane de lei fără TVA, ca urmare a finalizării procedurilor de achiziție publică prin licitație deschisă.

    „Astfel, conform contractelor de furnizare încheiate, până la finalul lunii decembrie 2022 vor fi repartizate echipamente medicale a căror valoare însumată se ridică la 1.254.738,63 lei fără TVA, după cum urmează: – Sistem complet pentru neurochirurgia coloanei lombare – Sistem monitorizare debit cardiac – Defibrilator bifazic cu monitor și pacemaker – Masă operații ginecologie – Masă de operație chirurgicală cu accesorii pentru BMF – Lampă scialitică cu LED si satelit, – Unit dentar La începutul anului viitor, respectiv în lunile ianuarie și februarie, vor fi puse la dispoziția unitățiispitalicești alte două echipamente medicale necesare intervențiilor chirurgicale precum și investigațiilor de laborator, respectiv: – Sistem endoscopie digestivă – Nișă pentru colorare si montare lame citologice. Valoarea acestora se ridică la 470.020,00 lei fără TVA. Astfel, Consiliului Județean Gorj continuă dotarea cu echipamente performante a SJU Târgu Jiu în scopul îmbunătățirii condițiilor de investigare și tratare a pacienților, în regim de urgență sau spitalizare. Achiziția aparaturii și sistemelor medicale s-a realizat cu fonduri alocate din bugetul propriu al județului Gorj, venind, astfel, în completarea proiectelor finanțate din fonduri externe și derulate de autoritatea județeană pentru dotarea spitalului din Târgu Jiu”, au transmis oficialii Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: