spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateDragobete la Poarta Sărutului

    Dragobete la Poarta Sărutului

    Dragobetele este o sărbătoare pur românească iar gorjenii nu au uitat de acest lucru. Mai mult decât atât, cu mic cu mare, oraşul lui Brâncuşi răsunat de muzică şi voie bună, atmosferă întreţinută de „popularii” noştri, care şi-au cântat doinele de dragoste şi dor, pe aleile Parcului Central, printre operele marelui sculptor.

    Primăria Târgu-Jiu a fost şi de această dată „dirijorul” unui eveniment care s-a dovedit la mare înălţime. O spun chiar cetăţenii, care de dimineaţa până seara, au celebrat o sărbătoare pur românească „neaoşă” şi de ce nu o sărbătoare a dragostei. De la ora 16:00, gorjenii au jucat hore şi sârbe, în interpretarea Fanfarei Armonia, apoi Ansamblurile de datini şi obiceiuri „Roua din Cloşani” şi Tisa din Sohodol Tismana au ridicat ştafeta şi i-a făcut chiar şi pe cei mai „leneşi” gorjeni să se prindă în horă. Carmen Sarcină, instructor la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu a spus că „Dragobetele marchează începutul primăverii iar băieţii şi fetele merg după flori si iau zăpadă de pe lemne, dar este un pretext de a fi împreună. Este ziua dragostei şi, cel mai important, dacă cel iubit nu este alături de tine, neapărat trebuie să atingi sau să ţii în braţe pe cineva drag, ca în primăvara următoare să nu fii singur”. Nu au lipsit din manifestare nici interpreţii de muzică populară, în persoanele Carmen Elena Duică, Simona Fota, Mădălina Andriţa, Irina Birou, eleve ale Şcolii Populare de Artă. „Cireaşa de pe tort”, dar şi cel mai aşteptat moment al manifestării a fost tradiţionala Periniţa, jocul dragostei. Din diferite motive, invitatul de gală, Florin Cârciumaru, a lipsit de la eveniment. Edilul era aşteptat de zecile de gorjeni, care stăteau pe margine şi care îşi păstrau energia, pentru a juca alături de primar. Chiar dacă Florin Cârciumaru a lipsit de la manifestare, acest lucru nu i-a împiedicat pe tinerii, care aproape că s-au îmbulzit „să pupe” fetele, sub Poarta Sărutului. Şi ca un laitmotiv, Periniţa a picat la fix, pentru aceşti tineri care fluturau batista, în căutarea unui sărut, de Dragobete.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: