spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateDrumuri moderne în Colonia Bâlteni

    Drumuri moderne în Colonia Bâlteni

    Locatarii Coloniei Bâlteni sunt din această toamnă beneficiarii unor drumuri moderne, asfaltate în premieră, drumuri care pe de o parte primeneşte aspectul respectivei aşezări, iar pe de altă parte, vin în folosul comunităţii din acest loc. Această investiţie reprezintă doar un segment din numeroasele realizări pe care primarul comunei Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, le-a înfăptuit în cele două mandate.

    Ieri 27 decembrie 2011, s-a tăiat panglica inaugurării drumurilor moderne din Colonia Bâlteni. La acest eveniment au participat numeroase oficialităţi, printre care prefectul Liviu Andrei, Cosmin Popescu, Marcel Hoară, Viorel Caragea, primari ai altor comune din vecinătate. Un sobor de preoţi au ţinut o slujbă pentru trăinicia acestor drumuri, urându-le celor prezenţi sărbători fericite, spor şi belşug în case. În discursul său, primarul a evidenţiat importanţa acestei investiţii de peste 11 miliarde, prin Banca Mondială, 10 miliarde venind de la această instituţie, un miliard de la Primăria Bâlteni, iar 238 de milioane din contribuţia cetăţenilor. Parcă sfidând criza, primarul Vlăduleanu a transformat comuna în şantier de lucru, pe toate domeniile. Şi pentru viitor, Vlăduleanu are în vedere numeroase investiţii, toate bineînţeles sunt destinate a veni în folosul cetăţenilor comunei Bâlteni. Referindu-se strict la asfaltări, primarul a menţionat că în viitor, atunci când va avea un ban, nu mai recurge la balastări, ci direct la asfaltări.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: