spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateDrumurile județene au intrat în reparații

    Drumurile județene au intrat în reparații

    Drumurile județene au intrat într-un amplu program de reparații. Șefii Consiliului Județean anunță că toate șoselele pe care au apărut probleme în timpul sezonului rece vor avea parte de lucrări de întreținere și reparații. Pe șapte dintre drumurile județene s-au încheiat deja lucrările, iar celelalte vor fi reparate până la jumătatea lunii mai.

    Reprezentanții Consiliului Județean Gorj au și primele rezultate ale programului de reparații anunțat imediat după topirea zăpezii. Potrivit vicepreședintelui Ninel Muja, intervențiile s-au efectuat cu prioritate pe șoselele județene cu cele mai multe gropi, cum este cazul drumului de la Runcu, spre exemplu. „Iată că putem să prezentăm acum finalizarea unor lucrările de reparații care s-au efectuat la drumurile județene, cât și lucrările care se vor efectua în perioada următoare. Câteva exemple de drumuri județene care au fost finalizate sunt DJ 672 C Răchiți-Runcu, DJ 674 Turceni-Ionești, DJ 674 A Bucureasa-Dănești, DJ 663 Dănești-Ungureni-Copăcioasa. De asemenea, s-au finalizat lucrările de reparații pe DJ 674 B Negomir-Borăscu, pe DJ 672 E Cornești-Stolojani-Arcani și pe DJ 672 C Tălpășești-Stroiești”, a declarat Ninel Muja.

    „Cel târziu la jumătatea lunii mai”

    Șefii județului dau asigurări că vor avea loc lucrări de reparații și pe alte drumuri pe care le au în administrare, totul conform contractului multianual încheiat la nivelul instituției. „În perioada următoare se vor face lucrări de decapare, frezare și plombare cu mixtură asfaltică, dar și burdușiri la următoarele drumuri județene: DJ 675 C Târgu Logrești-Bustuchin-Roșia de Amaradia, DJ 675 A Licurici-Berlești-Bustuchin, DJ 674 Vlăduleni-Fărcășești-Peșteana de Jos-Urdari Turceni și DJ 671 C Ohaba Jiu-Covrigi-Văgiulești. Spre sfârșitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare vor fi demarate lucrările și la cele patru drumuri județene amintite. Nu există o perioadă exactă de finalizare a lucrărilor. În funcție de complexitatea intervențiilor, noi încercăm să finalizăm cel târziu la jumătatea lunii mai”, a mai explicat vicepreședintele CJ Gorj, Ninel Muja.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: