spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateDurere fără margini la înhumarea victimelor tragediei din Rovinari

    Durere fără margini la înhumarea victimelor tragediei din Rovinari

    Lacrimi şi durere cumplită la Rovinari. Cei şase copii intoxicaţi cu monoxid de carbon, dar şi tată lor, au fost conduşi astăzi pe ultimul drum. Sfâşiată de durere, mama micuţilor trecuţi în nefiinţă a avut nevoie de intervenţia medicilor pentru a se ţine pe picioare. Alături de rudele îndurerate au fost sute de gorjeni care au aflat despre acest caz din presă.

    Au aprins lumânări la căpătâiul micuţilor

    Mii de persoane au aprins lumânări la căpătâiul îngeraşilor a căror trupuri aflate în sicrie albe au fost depuse la Catedrala din oraşul Rovinari. Nenorocirea petrecută la începutul acestei săptămâni i-a unit pe rovinăreni. „Sunt din oraş, de aici, nu îi știam, dar nu am putut să stau acasă. Asemenea tragedie nu am văzut în viaţa mea şi am 57 de ani! Nu mai contează acum cine a fost vinovat, este o durere imensă pentru biata lor mamă. Să-ţi vezi toţi copilaşii înşiraţi în sicrie. Mă mir că mai trăieşte şi ea”, a spus o femeie. „A leşinat în biserică, săraca femeie, atâta durere în suflet, este groaznic tot ce s-a întâmplat. Să îți moară toţi copii! şi bărbatul. Erau o familie fericită”, a spus o rovinăreancă.

    Au venit cu microbuzul pentru înmormântare

    Durerea a fost la tot pasul la înmormântarea copilaşilor care şi-au pierdut viaţa săptămâna aceasta. La ceremonia de înmormântare au participat sute de oameni din Timişeni, Peşteana, Țicleni, Urdari, Negomir, dar şi din alte sate de lângă Rovinari. Toţi au suferit alături de femeia care şi-a pierdut întreaga familie într-o clipă. „Cum să nu vin? Sunt din satul Timişeni. Am venit pe jos. Am auzit că au venit oameni şi din Urdari, cu microbuzul. Nu am văzut asemenea tragedie niciodată în viaţa mea. Este teribil ce s-a întâmplat”, a spus un bărbat aflat la înmormântare.

    „Îşi iubeau nespus copiii”

    Rudele lui Cosmin Bumbu, tatăl îngeraşilor plecaţi la cer prea curând au precizat că deşi nu aveau o situaţie financiară excepţională, erau o familie fericită. Copiii erau lumina ochilor lor, dar soarta crudă le-a răpit tot. „Sunt unchiul lui Cosmin, am venit tot de la Timişeni. Erau o familie fericită, se ajutau mereu. Luminița a plecat la muncă în Italia ca să facă bani, le trimitea săptămânal bani. Îşi iubeau nespus copiii, mare păcat că s-a întâmplat aşa ceva!”, a precizat unchiul lui Cosmin Bumbu.

    O soartă nedreaptă

    Mama copiilor decedaţi a vegheat la căpătâiul acestora neîncetat. Abia a reuşit să îşi ia la revedere de la familia sa, cea pentru care plecase în străinătate. Aveau speranţă ca le va fi mai bine şi că atunci când se va întoarce acasă vor fi, în sfârşit, fericiţi. Soarta crudă a făcut ca aceasta să se întoarcă să îi vadă pentru ultima dată, însă în sicrie. Familia asfixiată îşi găseşte odihna veşnică în cimitirul din oraşul Rovinari. Din familia Bumbu a mai rămas doar mama copilaşilor plecaţi la Cer, Luminiţa, dar şi fiica acesteia dintr-o căsătorie anterioară, o fetiţă de numai 11 ani. Familia Bumbu a decedat asfixiată cu monoxid de carbon, scurgere de la o improvizaţie la sistemul de încălzire al locuinţei lor din Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: