spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateEdilii se plâng de remuneraţia primită

    Edilii se plâng de remuneraţia primită

    Cu salarii mici, majoritatea primarilor din judeţ spun că au ales funcţia de edil, din dorinţa de a face ceva pentru localitatea în care trăiesc. În timp ce unii edili au retribuţii de zeci de câteva mii de lei, restul primarilor din judeţ se vaită că retribuţia de 1600 lei abia le ajunge pe lună.

    Nemulţumiri în rândul primarilor există, chiar dacă un edil este social-democrat, iar altul democrat-liberal. În ciuda salariilor mici, primarii spun că mai important este ceea ce faci pentru localitate şi pentru gorjeni. Democrat -liberalul Ion Gruescu nu este la primul mandat de primar iar salariul, destul de modest, după cum a declarat, îl face să spere că de la 1 ianuarie 2012 va fi mai bine. „Pentru mine contează ceea ce fac pentru localitate şi nu m-am gândit atât de mult la salariu. Totuşi, în raport cu răspunderea şi munca depusă el este modest. Dar, trebuie să ne gândim că nu suntem singura categorie cu salarii mici, care ducem greul. Să sperăm că va fi mai bine”, a mai precizat Ion Gruescu. Nici colegul său de partid, edilul din Turburea, Ion Bârcă nu este prea încântat de salariul pe care-l duce lunar acasă. Astfel, Bârcă spune că „mă descurc greu cu banii pe care-i iau, 1580 de lei, este puţin. Dar este mai mult vorba de ambiţie, să faci ceva şi să laşi în urma ta. Voi candida la un nou mandat numai să termin ce am început”.

    Social-democraţii: „comparativ cu munca, salariul e mic”

    În ceea ce-l priveşte pe social-democratul Ion Ciocea, din localitatea Bustuchin, primarul recunoaşte că din salariul de 1600 lei pe care-l are nu se prea alege cu prea mult „este salariu mic şi mă descurc greu. Eşti primar, te duci de câte ori este nevoie la Târgu-Jiu pentru problemele din localitate şi se duc banii. Scoţi de câteva ori banii de pe card şi gata s-a terminat salariul. Te gândeşti că oamenii şi-au pus speranţa în tine şi nu trebuie să-i dezamăgeşti”. Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu spune că nu a făcut niciodată comparaţie între munca depusă şi salariul lunar pe care-l are „sigur, salariul e mic, dar când ai intrat în această funcţie ştiai la ce te aştepţi”. Edilul a mai declarat că „în viaţă este important să laşi ceva în urma ta. Eu voi candida pentru un nou mandat, pentru că vreau să fac ceva durabil în Motru. Cred că majoritatea primarilor vor candida din nou, în 2012, dacă nu le-ar place nu ar candida”, a mai precizat edilul Dorin Hanu.

    Liberalii: „cu salariul ajut oamenii”

    Liberalul din Turceni, primarul Ion Iordache spune că are un salariu puţin peste 2000 lei „abia te descurci cu un astfel de salariu. Nu poţi să fi un primar corect şi cinstit cu un astfel de salariu. Instituţiile statului fac toată ziua la dosare iar dacă ai nevoie de un avocat care să te apere, salariul îl dai lui”. Cât despre folosinţa pe care i-o dă salariului, primarul din Turceni spune că banii pe care-i ia îi dă oamenilor necăjiţi din oraş, care vin la primărie şi cer sprijin. Aproximativ 2500 lei reprezintă banii pe care îi duce acasă, lună de lună, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti, Mihai Viorel Mazilu. „Nu poţi face prea mult cu aceşti bani, în condiţiile în care ai familie. Un magistrat are o pensie de cinci ori mai mare. În aceste timpuri să fi primar cu 600 de euro este foarte greu, dar „în lipsa banilor sunt alte lucruri care te compensează sufleteşte”, a mai declarat Mazilu. Conştient de situaţia grea prin care trec mai toţi salariaţii, edilul din Bumbeşti-Jiu Constantin Bobaru susţine că „raportat la cât câştigă colegii mei şi alţi salariaţi din sistemul privat şi de stat ar însemna să fiu ipocrit şi să spun că sunt nemulţumit”. Pe de altă parte, primarul îşi continuă declaraţiile şi spune că „salariul primit, raportat la munca depusă şi răspunderea avută nu este suficient”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: