spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitate"Eşecul cartofilor cruzi"

    „Eşecul cartofilor cruzi”

    Într-o prezentare mai mult decât impecabilă şi un mediu ambiental plăcut, profesorul Lazăr Popescu şi-a lansat cartea „Falsul Paradis”, volumul 1 „Eşecul cartofilor cruzi”. Sala de lectură a Bibliotecii Judeţeane „Christian Tell” Târgu-Jiu, a devenit într-o clipă centrul universului cultural, pentru iubitorii de lectură.

    Lazăr Popescu, un descendent, strănepot al marelui om de stat, conservatorul democrat Take Ionescu, Lucian Ionescu pe nume, trăitor al tranzacţiei postdecembriste, vrea să scrie un roman. Lazăr Popescu încearcă să relateze toate aceste lucruri. Potrivit autorului „Cartea se vrea a fi o dedicaţie, în particular, pentru locuitorii din nord-vestul Olteniei, zonă mai mult prezentificată literar, pentru români, în general, şi pentru români, mai ales. Atât cât a mai rămas din ei, atât cât a mai rămas din ea. De unde şi titlul straniu-metaforic „Eşecul cartofilor cruzi”. La eveniment au participat personalităţi de seamă ai culturii gorjene, printre care şi Ion Popescu Brădiceni, Ion Trancău şi Dorin Ciontescu, care au avut un cuvânt de spus în debutul manifestării. Nu au lipsit nici elevi ai autorului şi nici membrii ai familiei, care au trăit momentul la maximă intensitate. „Acesta este un prim volum dintr-un roman trilogie. Trimite la perioada interbelică, volumul a doilea se referă la perioada comunistă, care se va intitula metaforic „Cravatele roşii”, iar volumul trei se va referi la perioada de tranziţie. Există mai multe mize ale acestui roman trilogie. Sunt surprinse realităţile politice ale ţării politice”, a adăugat autorul. Aşa cum au recunoscut toţi cei din sală, romanul este unul plin de umor, un umor crud, care surprinde imagini ale timpului, în cele mai inedite momente. Cititorul va avea surpriza să constate realităţile societăţii în care trăim, scrise într-un stil amuzant, pe care profesorul l-a conturat în timp şi cu mare rafinament.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: