spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăActualitateEști client RCS-RDS? Compania crește prețurile la toate serviciile

    Ești client RCS-RDS? Compania crește prețurile la toate serviciile

    Dacă ești abonat Digi RCS-RDS atunci vei plăti mai mult începând cu 1 martie 2019. Clienții vor fi notificați în facturile care se trimit în luna ianuarie. Dacă nu ești de acord cu noile tarife atunci poți să-ți reziliezi serviciile fără taxe, până la data de 28 februarie 2019.

    Digi TV cablu analogic va costa 26 de lei, Digi TV cablu digital ajunge la 30 de lei, iar digital special va costa 31 de lei. Digi TV Satelit Popular va costa 17 lei, abonamentul baza ajunge la 25 de lei și baza special la 26 de lei. Extra-opțiunile digi cablu și satelit vor crește și ele. Pentru canalul Film Now trebuie să dai trei lei, pentru HBO 13 lei pe lună, pentru canalele pentru adulți un leu iar pentru MaxPack vei da 15 lei.

    ”Stimaţi clienţi,
    Digi | RCS & RDS a investit şi continuă să investească în calitatea serviciilor pe care le oferă. În ultimii ani, am întâmpinat nevoile abonaţilor noştri prin îmbogăţirea ofertei de servicii de comunicaţii electronice fixe şi mobile.

    Avem o ofertă atractivă şi bogată de canale TV, formată dintr-o varietate de posturi româneşti şi internaţionale, cât şi din posturile proprii de sport, ştiri, documentare şi filme. Prin serviciul Digi TV şi canalele noastre Digi Sport, aducem în casele abonaţilor cele mai spectaculoase competiţii sportive: UEFA Champions League, UEFA Europa League, cele mai importante campionate de fotbal din Europa, turnee renumite de tenis şi sute de meciuri de handbal şi alte sporturi. Asigurăm în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării conexiuni de internet prin fibră optică rapide şi stabile, la standarde Gigabit. Lucrăm constant la extinderea reţelei DigiMobil şi la diversificarea serviciilor, oferind facilităţi precum VoLTE şi VoWiFi sau trafic de date nelimitat, în reţeaua 4G.

    Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare şi de creştere a calităţii serviciilor pe care vi le furnizăm, precum şi pentru a reacţiona la creşterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiţi să ajustăm tarifele. Astfel, de la 1 martie 2019, preţurile anumitor servicii furnizate de Digi | RCS & RDS se vor modifica. Chiar şi după aceste modificări, preţurile serviciilor Digi vor continua să fie foarte atractive.

    Pentru mai multe informaţii privind noile tarife şi servicii Digi de care vă bucuraţi, vă rugăm să consultaţi lista afişată mai jos. Noile tarife şi servicii pot fi consultate şi în factură. Când parcurgeţi lista cu noile tarife, vă rugăm să acordaţi atenţie doar serviciilor pe care Digi | RCS & RDS vi le furnizează în prezent.
    În cazul în care nu sunteţi de acord cu oricare dintre aceste modificări, aveţi dreptul de a renunţa la respectivul/respectivele servicii în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei notificări, fără plata vreunei penalităţi sau despăgubiri.

    Vă mulţumim anticipat pentru fidelitate şi vă asigurăm că alături de noi veţi avea, în continuare, cele mai performante servicii de cablu tv, internet, telefonie fixă şi/sau mobilă din România. Cu Digi, faceţi cea mai înţeleaptă alegere pentru dumneavoastră şi familie!”, este mesajul transmis pe site.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: