spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateEuroparlamentarul Victor Negrescu, întâlnire de lucru la Primăria Târgu-Jiu

    Europarlamentarul Victor Negrescu, întâlnire de lucru la Primăria Târgu-Jiu

    negrescu europarlamentar si aurel popescuEuroparlamentarul Victor Negrescu a participat, sâmbătă, la o întâlnire de lucru cu primarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, și viceprimarul Adrian Tudor, pentru a discuta despre proiectele culturale ale localității, dar și despre acțiunile comune pe care Negrescu dorește să le realizeze în Anul European al Patrimoniului Cultural. Tânărul europarlamentar este de părere că opera și orașul lui Brâncuși trebuie valorizate mai mult.

    victor negrescu 2Un moment important a avut loc la Târgu-Jiu, sâmbătă, când, primarul Aurel Popescu și europarlamentarul Victor Negrescu au avut o întâlnire de lucru legată de viitorul, în special cultural, al urbei. Astfel, la inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, primarul Aurel Popescu a discutat cu acesta, alături de viceprimarul Adrian Tudor și Radu Căliman, președintele PES activists Gorj, despre proiectele europene ale localității dar și despre continuarea demersurilor începute anul trecut la Bruxelles cu ocazia evenimentelor organizate de deputatul european pentru promovarea operei lui Brâncuși.

    victor negrescu 1„Am discutat cu primarul Aurel Popescu și viceprimarul Adrian Tudor despre proiectele culturale ale localității, dar și acțiunile comune pe care dorim să le facem în Anul European al Patrimoniului Cultural. Opera și orașul lui Brâncuși trebuie valorizate mai mult. Pe modelul evenimentelor de promovare ale orașului organizate anul trecut la Bruxelles, îmi doresc să lucrăm împreună pentru ca anul 2018 să devină un moment cu mai mare vizibilitate pentru județul Gorj. Mă bazez în acest sens pe sprijinul organizației PES activists Gorj care mereu a contribuit la creșterea dimensiunii europene a județului”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu. La rândul său, primarul Aurel Popescu a subliniat importanța fondurilor europene dar și dorința municipalității de a beneficia de programele europene în domeniul cultural. „Accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea orașului reprezintă o prioritate pentru mine și echipa mea. Astăzi am avut o întâlnire foarte importantă cu europarlamentarul Victor Negrescu și îi mulțumesc pentru demersurile ce vizează includerea municipiului Târgu Jiu printre orașele europene care vor beneficia de finanțare UE în 2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural. Am stabilit deja o întâlnire de lucru la Comisia Europeană pentru luna septembrie”, a declarat Aurel Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: