spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateEvaluarea Naţională s-a încheiat! Emoţii pentru elevii de clasa a VIII-a

    Evaluarea Naţională s-a încheiat! Emoţii pentru elevii de clasa a VIII-a

    elevi-evaluare-nationala-2017-5Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut ieri ultima probă a Evaluării Naţionale. Este vorba despre proba scrisă la Matematică. Aşteptările elevilor sunt mari în ceea ce priveşte rezultatele, aceştia sperând toţi la o notă peste 9.

    elevi-evaluare-nationala-2017-1Emoţii din nou pentru elevii de clasa a VIII-a care au trecut prin focul ultimei probe a Evaluării Naţionale. Subiectele au fost unele destul de uşoare, susţin elevii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ştefulescu” care se aşteaptă la note destul de mari. Majoritatea dintre ei au spus că vor alege ca primă opţiune Liceul „Tudor Vladimirescu”. „Mă aştept la o notă de peste 9. Subiectele au fost de dificultate medie, zic eu. Mai departe o să aleg Colegiul „Tudor Vladimirescu”, este prima opţiune”, a spus o elevă. Un alt elev a precizat că se aşteaptă să fie notat cu notă maximă: „Am făcut tot. Cred că o să iau 10”.

    Peste 80 de absenţi

    Un număr de 83 de candidaţi au lipsit de la ultima probă a examenului de Evaluare Naţională. În sălile de examen au fost prezenţi 2.880 de candidaţi. Evaluarea Naţională s-a desfăşurat în 84 de centre de examinare.

    elevi-evaluare-nationala-2017-4elevi-evaluare-nationala-2017-3elevi-evaluare-nationala-2017-2

     
     
     
     
     
     

    Aşteaptă rezultatele finale

    Rezultatele la Evaluarea Naţională 2017 se vor afişa pe 26 iunie, până la ora 16.00, elevii de clasa a VIII-a având patru ore la dispoziţie, până la 20.00, să formuleze contestaţiile care se vor rezolva în perioada 27-29 iunie. Pe 30 iunie se vor afişa rezultatele finale în urma contestaţiilor. Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. De anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională 2017.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: