spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateExpoziţie foto despre Revoluţie, la Muzeul Judeţean

    Expoziţie foto despre Revoluţie, la Muzeul Judeţean

    Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu a fost gazda unei expoziţii inedite de fotografie. Artistul Vasile Pleşea a realizat o colecţie impresionantă cu momente din timpul Revoluţiei de la 1989. „Expoziţia are un număr de 40 de fotografii, acestea fiind realizate la Târgu-Jiu, Timişoara şi Bucureşti. În ultimele două locaţii am fost însoţit de ziaristul Marius Comănescu, cel care apare şi în fotografii. El a şi scris ce s-a întâmplat acolo, a luat interviuri, tot ce a văzut şi au povestit oamenii care au trăit momentele respective. Primele locuri în care am fost a fost Poliţia şi Securitatea, aici am făcut câteva fotografii care nu sunt expuse. Poliţiştii erau la un pas să fie linşaţi, era o harababură peste tot. Unele dintre fotografii sunt făcute pe data de 27 decembrie, după ce am venit de la Bucureşti. Oamenii se strângeau, urlau, iar pe data de 27 decembrie, când am venit în Piaţa Prefecturii să mai realizez câteva fotografii, m-au prins cam 40 de indivizi şi m-au luat pe sus pentru că m-au crezut terorist”, a declarat Vasile Pleşea, autorul expoziţiei de fotografie.

    Expoziţia a fost organizată datorită împlinirii a 25 de ani de la Revoluţie. „Ne bucurăm de vernisajul expoziţiei prietenului şi colegului nostru, fotograful Vasile Pleşea, persoană cu care dezvoltăm o colaborare extraordinară de ani buni. În altă ordine de idei, se împlinesc 25 de ani de când a avut loc Revoluţia, iar în această idee, Şcoala Populară de Artă, Muzeul Judeţean, sub egida Consiliului Judeţean Gorj, au gândit o marcare a acestui eveniment care va fi sărbătorit la Gorj în toată această perioadă premergătoare sărbătorilor, pentru o comemorare a perioadei din anul 1989. Vreau să îi mulţumesc atât personal, dar şi în numele instituţiei, colegului şi prietenului nostru, tovarăşul Vasi Pleşea, pentru bucuria pe care ne-o face de fiecare dată prin aceste minunate expoziţii”, a declarat Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al ŞPA Târgu-Jiu.

    Expoziţia poate fi admirată la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” Târgu-Jiu până la data de 25 decembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: