spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateFacultatea, mai scumpă de anul acesta

    Facultatea, mai scumpă de anul acesta

    Studenţii din Gorj vor scoate mai mulţi bani din buzunare pentru taxele de la facultate, în anul universitar ce tocmai a început. Despre creşterea taxelor, rectorii spun că acestea cresc în funcţie de inflaţie. De exemplu, la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, taxele au crescut şi cu 12%, la unele specializări.

    Taxele au devenit mai mari la Facultăţile de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Astfel, noul an universitar 2013-2014 a debutat şi cu anumite costuri de studii mai mari decât anul trecut, ceea ce ar putea duce, pe viitor, la reducerea numărului de studenţi care învaţă la unitatea de învăţământ superior din Târgu-Jiu. Creşterea a fost direct proporţională cu scumpirea gazelor, a curentului şi a apei începând cu 1 octombrie 2013. „Consider că taxele sunt relativ temperate. Nu am făcut un salt extraordinar al lor. Am avut în vedere indicele de inflaţie şi majorările intervenite la utilităţi”, a declarat Moise Bojincă, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.

    Taxe cu 12% mai mari

    În acest an, anumite specializări din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” s-au dovedit a fi la mare căutarea, la admitere, la polul opus aflându-se alte secţii la care pretendenţii au lipsit cu desăvârşire. Aşa se face că şi taxa de studii este mai mare la specializările mult râvnite de boboci. „Taxele sunt cu 12% mai mari faţă de anul trecut. Cele mai costisitoare specializări sunt: asistenţa medicală şi Kinetoterapia. Taxele se ridică la 3.000 de lei, la aceste specializări pe an”, a mai spus rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi”, Moise Bojincă. În 2012 şi 2013, universităţile au primit de la buget, în medie, 2.400 de lei pentru licenţă şi 4.800 lei pentru masterat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: