spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateFermierii gorjeni vor subvenţii mai mari pentru animale!

    Fermierii gorjeni vor subvenţii mai mari pentru animale!

    Fermierii gorjeni care doresc subvenţie pentru creşterea animalelor nu stau degeaba. Pe holurile de al APIA Gorj, zeci de beneficiari ai sprijinului acordat de stat în sectorul zootehnic au venit cu documentaţia, profitând că termenul limită a fost prelungit. Printre ei se numără şi crescători nemulţumiţi mai ales de cuantumul prea mic acordat de stat. Conducerea APIA Gorj vine cu lămuriri.

    Dacă vor subvenţie, mai au timp până pe 20 iunie

    Termenul de solicitare a sprijinului financiar de către fermierii gorjeni în sectorul zootehnic a fost prelungit de la 30 mai la 20 iunie. Totuşi, confuziile şi nemulţumirile în rândul beneficiarilor nu întârzie să apară referitor la valoarea subvenţiei şi condiţiile în care se acordă. Cât despre cheltuielile care le suportă cu creşterea animalelor, fermierii spun că nu au încotro, le suportă din propriul buzunar, iar la primirea subvenţiilor, o parte din acestea se mai amortizează. „Este necesară, dar ce nu înţelegem noi, crescătorii de animale, este de ce nu se ia ca referinţă anul 2014, când unii dintre noi au animalele în curte, şi se ia 2012-2013”, a declarat un crescător. „Mai am o vită, dar nu am trecut-o acum, că e tânără. Aşa, am 3 animale. De recuperat, recuperez o parte din cheltuieli când iau subvenţia, am copii, suntem mulţi. Ce şi ce, îmi scot din investiţie”, a declarat alt fermier. Apare o altă nemulţumire legată de cota de lapte. „Mă nemulţumeşte că nu mi-a venit acasă că nu mi-au intrat vacile, trebuia să îmi dea de aici că nu am cotă de lapte. Mă pun iar pe drum, că nu am cotă de lapte, când eu am cotă de lapte. Pentru 3 animale depun”, a subliniat crescătorul. Potrivit explicaţiilor de la şeful APIA Gorj, pentru cota de lapte trebuie depusă o declaraţie, un formular care se completează acasă, fiind trimis prin poştă la domiciliu. Astfel, nu se pierde în acel an subvenţia. Termenul de depunere pentru cota de lapte a fost până la 15 mai.

    Se tem de controalele APIA, făcute „de ochii lumii”

    Ce se întâmplă cu controalele care ar trebui să aibă loc pentru că sunt fermieri care primesc subvenţii fără să aibă animale? Conducerea APIA Gorj vine cu lămuriri şi spune că sub nici o formă nu se pot acorda bani în sectorul zootehnic fără verificarea declaraţiilor în teren. De altfel, anul trecut a fost introdusă o condiţie pe care fermierii trebuie să o respecte. „Subvenţia este mică, pe care ne-o ia statul înapoi la impozit. Din bani nu acoperim cheltuielile la vite, pentru că preţul la lapte este mic, la carne, la fel. Altă nemulţumire este că dacă avem o vacă în 2014, nu o putem băga la subvenţie, chiar dacă are un an. De unde e treaba asta? Mai sunt şi care iau subvenţii şi nu au animale, iar pentru noi acestea devin şi mai diminuate”, a mai spus un alt fermier. „Anul anterior, fermierii trebuiau să îndeplinească o condiţie greu de realizat, aceea de a păstra animalele pe perioada de referinţă la locaţia de referinţă declarată în cerere. Aşadar, în această perioadă, termenul de depunere este suficient de anticipare, luna mai-iunie prin prelungirea programului. Noi avem posibilitatea ca timp de şase luni să găsim animalele în locaţiile declarate în cerere”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

    Din cei 5000 de beneficiari ai subvenţiilor acordate pentru bovine atât din bugetul de stat cât şi din cel comunitar, la APIA au depus cereri pentru campania 2014, aproximativ jumătate. Lucrurile stau şi mai bine la capitolul crescători de caprine şi ovine, unde numărul crescătorilor din zone defavorizate celor care au depus cererile deja depăşeşte pe cel de anul trecut, 85 %. E drept, din 2013, avantajele sunt duble la subvenţii. „Din 2013, crescătorii de ovine şi caprine din zonele defavorizate au avut posibilitatea să primească suplimentar, faţă de bugetul naţional, plăţi de până la 6,5 euro pe cap de animal, pe programul din bugetul comunitar”, a declarat Constantin Negrea, director APIA Gorj.

    România vine cu ajutor dublu pentru crescători

    În ciuda nivelului discutabil al subvenţiilor, România este singurul stat din cele 28 din Uniunea Europeană, care acordă alături de bugetul comunitar, plăţi şi din bugetul naţional. Toţi crescătorii pot accesa până în 2020 plăţile pe efectivele de animale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: