Finanțări importante în domeniul medical. Ce au în plan autoritățile!

0
205

Achiziție importantă pentru Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, de la Dobrița. Autoritățile județene au demarat procedura pentru achiziționarea unui computer tomograf. Investiția se ridică la aproximativ șase milioane de lei.

Consilierii județeni s-au reunit în ședință de îndată pentru a discuta pe seama mai multor proiecte ce vizează domeniul medical din Gorj. Prin intermediul unei rectificări bugetare, o parte din unitățile medicale din județ vor primi spijin financiar. “Consilierii județeni sunt convocați vineri pentru o ședință în care este propusă rectificarea bugetară, în primul rând pentru cheltuieli de funcționare până la sfârșitul anului, pentru Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. De asemenea, pentru asigurarea finanțării pe Programul Național de Oncologie, pentru tratamentul bolnavilor oncologici. Va fi propus și un proiect de hotărâre de Consiliu Județean pentru asigurarea finanțării în vederea realizării unui pavilion modular pentru ATI-COVID, pentru extinderea capacității Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pe tratare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, în sistem modular. Pentru spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobrița este propusă aprobarea indicatorilor pentru achiziționarea din fonduri europene a materialelor de protecție și a unui computer tomograf care va fi achiziționat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), valoarea totală fiind de 5,7 milioane de lei”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Cristinel Rujan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here