Florescu după lichidarea incendiilor care au alertat Gorjul: „Din fericire a plouat!”. Urmează viituri

0
16

Precipitațiile abundente sunt motiv de bucurie. După șirul de incendii în care sute de hectare de pădure au ars în întregime, prefectul județului se bucură de valul de ploi anunțate. Județul Gorj a intrat sub avertizare de cod galben de precipitații, Ciprian Florescu afirmând că și natura a contribuit la lichidarea incendiilor.

După mai multe zile de chin incendiile din localitățile Stănești, Runcu și Padeș au fost lichidate. Autoritățile au acționat prin intermediul pompierilor gorjeni care alături de localnici s-au luptat cu flăcările. Pe lângă forța umană natura a pus umărul la stingerea focarelor care în decursul intervențiilor s-a tot reaprins. În aceste condiții prefectul județului a ajuns să se bucure de ploile abundente. „Din fericire, iată, că a plouat și incendiile s-au stins. Să sperăm că va mai ploua, e nevoie de apă dar iată că precipitațiile sunt utile și în situații extreme”, a declarat Ciprian Florescu.

După incendii vin viiturile

Meteorologii confirmă doleanțele prefectului anunțând că urmează o perioadă de vreme rea. Județul Gorj se află încă de ieri sub cod de ploi abundente unde se vor cumula cantități de apă ce vor depăși pe arii extinse valori de 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp. „Am intrat pe cod galben și rapid trecem în cod portocaliu. Sperăm că nu vor exista probleme deosebite în ceea ce privește potențiale viituri care pot să aducă din nou necazuri gospodăriilor. Pământul este dornic de apă și sperăm noi ca aceste precipitații să îmbogățească debitele de apă”, a declarat prefectul Ciprian Florescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here