spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateFlorin Cârciumaru faţă în faţă cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari

    Florin Cârciumaru faţă în faţă cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari

    Autorităţile locale au reluat în această perioadă întâlnirile anuale cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiu, prima întâlnire fiind cu cei din zona 9 Mai. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, la discuţii au participat primarul Florin Cârciumaru, dar şi directorii şi şefii de servicii din primărie, precum şi reprezentanţii Poliţiei Locale şi ai APAREGIO şi Edilitara. Printre problemele ridicate de cetăţeni se numără toaletările, activităţile de salubrizare şi de plantare de gard viu, arbori şi arbuşti, realizarea locurilor de parcare, preluarea câinilor comunitari, reabilitarea termică a blocurilor şi problemele de canalizare de la unele imobile etc. Pe baza celor semnalate de către asociaţiile de proprietari, conducerea Primăriei Târgu-Jiu a pus la punct un program de realizare a lucrărilor, urmând ca în perioada viitoare să fie rezolvate pe cât posibil toate solicitările. Având succesul scontat, conducerea primăriei a decis că aceste întâlniri trebuie să aibă continuitate. „Menţionăm că aceste întâlniri vor continua şi vor participa toţi administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari din oraş”, a adăugat Ramona Evulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: