spot_img
14 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateFlorin Cârciumaru intervine în scandalul POLARIS: „Eu îi învinovățesc pe cei din...

    Florin Cârciumaru intervine în scandalul POLARIS: „Eu îi învinovățesc pe cei din Consiliul Local”

    Senatorul Florin Cârciumaru intervine în scandalul dintre POLARIS și Consiliul Local al municipiului Târgu Jiu, după ce aleșii locali au votat o hotărâre prin care societatea de salubrizare nu mai are voie să aducă deșeurile de la Alba Iulia. Cârciumaru a precizat că problema a fost la nivel de comunicare și că o mare parte din vină aparține aleșilor locali.

    Fostul primar al municipiului Târgu Jiu a precizat că între POLARIS și Primăria Târgu Jiu a existat întotdeauna o relație deschisă și că lucrurile nu ar fi ajuns în această situație dacă se mergea pe comunicare între cele două părți. „Eu îi învinovățesc pe cei din Consiliul Local, nu știu dacă domnul primar este sau nu implicat, dar pe cei care sunt în CL îi învinovățesc pentru că nu au comunicat cu cei din conducerea societății, trebuiau să discute cu cei de la Constanța pentru că a fost o bună colaborare între POLARIS și Primăria Târgu Jiu (…) Eu consider că s-a greșit pe comunicare, atât din partea celor de la Polaris, dar și din partea CL pentru că nu a informat conducerea societății și să găsească un punct comun. Am văzut și eu prin presă că se zice că ar fi răfuială politică și că cineva a pus consilierii să nu se mai aducă gunoiul. La nivel declarativ când auzi că se aduce gunoiul din altă parte la Târgu Jiu deranjează”, a precizat senatorul Florin Cârciumaru în cadrul unei emisiuni la Radio infinit.

    Deși gunoiul este adus la Târgu Jiu încă din luna martie, consilierii locali ai PSD, ALDE și PSRo au introdus pe ordinea de zi, la sfârșitul lunii trecute, în regim de urgență, proiectul de hotărâre prin care se interzice societății POLARIS să aducă deșeurile de la Alba Iulia la Târgu Jiu. Până în momentul de față, cu banii încasați de la Alba Iulia, Polaris achita ratele pentru un credit contractat care a fost utilizat la realizarea celulei nr.2, care deservește municipiul Târgu Jiu și localitățile arondate. Investiția s-a ridicat la 61 miliarde lei vechi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: