spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateFost director general al CNLO, mort pe stradă. A fost o personalitate...

    Fost director general al CNLO, mort pe stradă. A fost o personalitate din domeniul minier

    Emil Huidu, fostul director general al Companiei Naționale a Lignitului Oltenia și ex ministru adjunct al Ministerului Minelor a murit, ieri, după ce i s-a făcut rău. Bărbatul în vârstă de 78 de ani a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla pe stradă. La fața locului au ajuns două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Gorj, care l-au resuscitat pe Emil Huidu, dar fără niciun rezultat, fiind declarat decedat.

    Emil Huidu a fost unul dintre cei mai importanți specialiști din domeniul minier din România. Acesta a ocupat funcțiile de director general al Companiei Naționale a Lignitului, care acum face parte din Complexul Energetic Oltenia, ministru adjunct al Ministerului Minelor și consilier în cadrul Complexului. Constantin Crețan, liderul Sindicatului Lignitul Oltenia și Preşedintele Federaţiei Naţionale a Muncii, a spus că Emil Huidu a fost o personalitate marcantă a domeniului minier: „Dinaninte de anul 1989, domnul Emil Huidu era directorul Sucursalei Minelor Rovinari, după care a fost ministru, iar după 1989 a fost ministru și director general al Companiei Naționale a Lignitului Oltenia. A fost unul dintre cei mai mari specialiști din domeniul minier. A fost una dintre personalitățile cele mai relevante din sistemul nostru. Cu părere de rău am aflat tragica veste că a decedat. Dumnezeu să-l odihnească! A pierit o mare valoare“.

    Autor și coautorul a 14 cărți

    Emil Huidu este autorul și coautorul a 14 cărți de specialitate și a peste 20 de articole științifice. Acesta a fost și vicepreședintele Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni. De asemenea, Emil Huidu a avut și titlul științific de doctor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: