spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitateFosta consiliera a lui Romanescu, transferata ilegal!

    Fosta consiliera a lui Romanescu, transferata ilegal!

    Dispoziție dată de primarul Marcel Romanescu, anulată de Prefectura Gorj. Municipalitatea s-a trezit că Instituția Prefectului a declarat ilegal un transfer efectuat într-una din Direcțiile unității administrativ -teritoriale. Este vorba despre o mutare care o vizează pe una dintre fostele consilierele ale edilului, salariata fiind plasată pe un post în cadrul Compartimentului Control Intern de la Primăria Târgu-Jiu. Situația este delicată, în condițiile în care, mai multe documente oficiale au fost semnate de o persoană care nu avea competența să o facă.

    14 consilierii din Consiliul Local Târgu Jiu au solicitat Prefecturii Gorj să analizeze situația unui transfer semnat de primarul Marcel Romanescu. Este vorba despre o mutare care a vizat-o în mod direct pe fosta consilieră a primarului, Ramona Nodea.  „În urmă cu o lună și jumătate am solicitat domnul prefect un punct de vedere asupra unor dispoziții date în Primăria Municipiului Târgu Jiu, dispoziții care privesc în mod special delegarea de atribuții către alte persoane decât viceprimarii, întrucât noi , consilierii, am considerat că aceste mutări încalcă prevederile legale. Instituția Prefectului ne-a trimis răspunsul. Domnul prefect dă dreptate totală aleșilor în sensul că s-a încălcat lega. Domnul primar Marcel Romanescu nu a ținut cont nici de fișa postului, nici de regulamentul de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Local, a dat dispoziții unui funcționar din Primăria Târgu Jiu care prevăd delegarea de atribuții pe domenii pe care nu are competență să le acopere această persoană. Raportul este amplu, însă, se pare, că legea este valabilă doar pentru unii, nu și pentru primarul Marcel Romanescu!” , a declarat Aurel Popescu.

    Cetățenii afectați de decizii greșite

    Viceprimarul Aurel Popescu susține că situația neplăcută ar viza în mod direct cetățenii, care, pe perioada în care salariata a condus Compartimentul Control Intern din cadrul Primăriei Târgu-Jiu ar fi solicita și primit documente semnate de persoana în cauză. „Există niște riscuri foarte mari ca documentele semnate ilegal să fie anulate sau să producă anumite efecte împotriva unor persoane care au venit de bună credință la Primărie să solicite acte în această perioadă. Este vorba de luni de zile în care a funcționat această delegare de atribuții. Documentele acelea pot fi lovite de nulitate. Vorbim până la urmă de probleme pentru cetățenii Municipiului ,care, au cerut niște acte care să nu le creeze pe viitor probleme, ori, în situația dată, există riscul ca persoanele care au plecat convinse că au primit un document legal, să se trezească peste noapte cu un act anulat pentru că nu au fost respectate legile în vigoare”, a mai declarat viceprimarul.

    Au analizat prea mult

    Primarul susține că în urma adresei venite de la Instituția Prefectului va analiza situația și va îndrepta eroarea.  „O să am o discuție cu Aparatul de Specialitate din cadrul Primăriei, să vedem exact care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgem ,dar, din punctul meu de vedere, nu există niciun risc în privința anulării anumitor documente. La momentul semnării acelei dispoziții am avut semnăturile oamenilor de specialitate din cadrul instituției pe care o conduc. Pe de altă parte, Instituția Prefectului trebuie să anuleze acel document într-un termen scurt, nu să stea 2-3 luni de zile să se pronunțe asupra acelui act. Am primit adresa si o să vedem exact ce putem să facem. E adevărat, nu e o situație plăcută!”, a comentat Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    5 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: