spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateFostă școală, scoasă la vânzare de o primărie din Gorj

    Fostă școală, scoasă la vânzare de o primărie din Gorj

    Primăria orașului Tismana oferă investitorilor interesați clădirea în care a funcționat școala din satul Topești și terenul aferent care are o suprafață de 4.000 de metri pătrați. Școala nu mai funcționează de aproximativ 35 de ani, după ce o alunecare de teren a afectat clădirea.

    Fosta școală a ajuns într-o stare deplorabilă, pentru că nu a mai fost reparată. Conducerea Primăriei Tismana nu se mai gândește la salvarea clădirii și susține că aceasta trebuie demolată. „Este vorba de o școală care a fost construită în anul 1933, iar în urmă cu 35 de ani a fost părăsită din cauză că terenul pe care se află amplasată a alunecat, iar la momentul respectiv s-a luat hotărârea ca școala să fie închisă pentru că reprezenta un pericol pentru copii. Trebuie demolată, pentru că terenul în suprafață de 4.000 metru pătrați ar putea fi fructificat. Școala nu mai poate fi utilizată pentru că a fost afectată puternic de alunecarea de teren. Noi căutăm să oferim terenul și clădirea oricărei fundații sau firme care ar dori să facă acolo o comunitate utilă pentru comunitate, în sensul că s-ar putea organiza acolo o activitate utilă pentru societate“, a spus Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.

    Terenul și clădirea, oferite către DGASPC Gorj

    Primarul localității Tismana a precizat că a făcut propunerea ca pe terenul fostei școli să fie construit un centru de tip familial: „Noi am trimis chiar un mesaj Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, care caută să înființeze case de tip familial pe o rază de 40 de kilometri de Târgu Jiu. Le putem pune gratuit la dispoziție clădirea și terenul. Trebuie făcut și un studiu geo-tehnic pentru a se vedea ce se poate construi acolo“.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: