spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateFostul prefect Florescu îl va învesti în funcție pe noul prefect Rujan

    Fostul prefect Florescu îl va învesti în funcție pe noul prefect Rujan

    Fostul prefect, Ciprian Florescu, a intrat în pâine la MAI. Potrivit sarcinilor de serviciu oficilului îi revine sarcina de a veghea asupra buna funcționare a Instituțiilor Prefectului din întreaga țară. O primă sarcină serioasă o va avea tot la Târgu Jiu, Florescu urmând să-l învestească în funcție pe noul prefect Cristian Rujan.

    „La prima oră m-am prezentat la post, pentru că decizia doamnei prim-ministru a fost publicată în monitorul oficial. Am și avut o primă întrevedere cu domnul viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, domnul Mihai Fifor. Am preluat atribuțiile pentru funcția de secretar de stat în cadrul MAI și, pentru că nu e timp de adaptare, intrăm direct în problematica specifică ministerului. E îmbucurător faptul că ceea ce voi face aici are elemente comune cu activitatea de prefect, funcție pe care am ocupat-o timp de aproape doi ani și jumătate la Gorj. Poziția pe care o ocup în acest moment are în atribuții coordonarea Instituțiilor Prefecților din județe și municipiul București, pe toată problematica, incluzând aici și serviciile județene de Permise – Înmatriculări și Pașapoarte”, a declarat Ciprian Florescu pentru un post de radio local.

    Pe când învestirea?

    În ceea ce privește numirea noului prefect, e chestiune de câteva zile. Florescu îi va fi alături noului șef de la Prefectura Gorj. „Nu pot să spun la acest moment când va fi instalat noul prefect de Gorj. Trebuie să așteptăm momentul în care va fi semnată hotărârea de guvern în ceea ce privește numirea noului prefect și publicarea sa în monitorul oficial. Din acel moment va fi vorba doar de câteva zile până la instalarea pe funcție. Voi fi prezent la instalarea noului prefect de Gorj, domnul Cristinel Rujan, în funcție de dispoziția domnului viceprim-ministru. Dacă voi fi desemnat să particip la învestirea în funcție a noului prefect, o voi face cu tot dragul, mai cu seamă că ar însemna să mă întorc în mijlocul foștilor colegi, alături de care am activat în ultimii doi ani și jumătate”.

    Câștigul Gojului

    Din postura noii funcții Ciprian Florescu vorbește despre un sprijin mult mai consistent în ceea ce privește rezolvarea problemelor Gorjului.  „Atunci când vine vorba de o astfel de numire, sigur că pot exista și critici, și laude. Fiecare este liber să spună ce gândește. Din poziția pe care mă aflu astăzi vreau să dovedesc celor care se îndoiesc de importanța ei că a fi secretar de stat la MAI poate să dea o greutate în ceea ce privește soluționarea multora dintre problemele cu care se confruntă și județul Gorj. Fiind județul în care am activat, este un județ care, evident, îmi va rămâne în atenție și îmi voi concentra activitatea și pe specificul județului Gorj. Știind foarte bine problemele cu care se confruntă județul nostru, va fi foarte important ca, pe lângă chestiunile generale, să venim cu un sprijin consistent în soluționarea problemelor din Gorj. Vă garantez că atâta vreme cât voi sta pe această poziție voi face tot ce este posibil, luând în calcul atribuțiile mele, pentru a sprijini județul Gorj”, a mai declarat oficialul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: