spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateGerul arctic nu va avea efect în Defileul Jiului

    Gerul arctic nu va avea efect în Defileul Jiului

    Defileul Jiului nu ar trebui să creeze probleme șoferilor care vor folosi această rută în plină iarnă. Cel puțin acestea sunt asigurările date de autoritățile responsabile, dar și firmele care se vor ocupa de această operațiune. Compania Succes și-a triplat capacitățile de intervenție, tocmai pentru a preveni situațiile grele prognozate de meteorologi. Deși părerile sunt împărțite, administratorii drumului care traversează Defileului Jiului nu au stat pe gânduri și au făcut toate demersurile pentru a nu fi luate prin surprindere de iarnă. Având în vedere că drumul este în reparație, lucrurile se complică mai ales pe porțiunile unde s-a decopertat covorul asfaltic. Chiar și așa, drumarii susțin că nu vor fi probleme. „Suntem pregătiți poate chiar mai bine decât anul trecut. Se va circula în condiții foarte bune atât pe Drumurile Naționale care traversează Gorjul, dar și spre Rânca și Defileul Jiului, zone vizate de turiști. Îi așteptăm cu drag la noi pentru că sigur nu vor avea probleme în trafic indiferent cât de grea va fi iarna”, a precizat Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu. Meteorologii au păreri împărțite cu privire la cât de grea va fi această iarnă, mai ales că nu se pot face prognoze certe pe o perioadă lungă de timp însă veștile care au cam băgat spaima în români au mobilizat și prestatorii de servicii care intervin în Defileul Jiului: „În acest moment suntem pregătiți să intervenim, la orice oră, cu peste 50 de utilaje specializate în deszăpezire. Experiența anilor trecuți ne-a determinat să investim mai mult pentru a ne asigura că indiferent de condiții, acolo unde intervine Compania Succes, nu vor fi probleme”, a declarat Nicu Sarcină, președintele companiei. Singurele probleme în trafic ar putea apărea în comune unde autoritățile nu au utilaje de deszăpezire și nici drumuri naționale care să mai scutească autoritățile locale de intervenții.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: