spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateGoana după rechizite, la final

    Goana după rechizite, la final

    Pregătirile pentru începerea noului an şcolar sunt aproape de final. Mai sunt doar câteva zile până când începe şcoala, astfel că părinţii care nu au achiziţionat din timp cele necesare pentru cei mici, au început goana după rechizite. Și în acest an, cei mici ştiu exact cum trebuie să arate ghiozdanul, penarul şi caietele de pe care nu trebuie să lipsească personajele din desene animate. În funcție de desenul imprimat pe caiet sau ghiozdan și prețurile sunt mai mari.

    rechizite

    Pentru că în mai puţin de câteva zile va suna clopoţelul, părinţii au luat la rând magazinele din oraş ca să vadă ofertele la rechizite. Cei mai mulţi nu se uită la bani şi se orientează după gusturile sofisticate ale copiilor. „În tot oraşul sperăm să găsim ceva. Până acum am cheltuit deja 200 de lei, cu uniforma, cu cărţile, plus că trebuie să echipăm ghiozdanul, ne trebuie haine, strictul necesar”, a spus o mămică. Părinții trebuie să bage adânc mâna în buzunar și atunci când aleg ghiozdanul școlarului. Comercianţii spun că printre cele mai bine vândute sunt articolele cu personaje din desene animate sau filme. Dotarea micuților cu rechizitele necesare pentru şcoală presupune un efort financiar destul de mare pentru părinți. Prețul unui ghiozdan plin cu cele necesare pentru şcoală porneşte de la 200 de lei şi poate ajunge până la 500 de lei, în funcţie de pretenţiile şcolarului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: