Acasa / Actualitate / Gorjeanca acuzată că a escrocat un bătrân italian, sub control judiciar. „Îmi spunea că vom avea două fetiţe pe care le vom creşte împreună“

Gorjeanca acuzată că a escrocat un bătrân italian, sub control judiciar. „Îmi spunea că vom avea două fetiţe pe care le vom creşte împreună“

Simona Daniela Mărgăian, o de 32 de ani din comuna Scoarţa, judeţul Gorj, care este acuzată că a escrocat un bătrân italian, a fost eliberată miercuri seară de Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj. Față de aceasta s-a luat măsura controlului judiciar, a precizat Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Simona Daniela Mărgăian este urmărită penal într-un dosar în care este acuzată de înșelăciune.

Acuză că a fost înșelat cu aproximativ 800.000 de euro

Plângerea penală a fost depusă împotriva sa de către italianul Francesco Thiela Albero, în vârstă acum de 73 de ani. „În perioada mai 2015-septembrie 2017, folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanului italian Francesco Thiela Albero, în vârstă de 71 de ani la debutul relaţiei, pe baza unor promisiuni ferme şi repetate de stabilire a unor relaţii stabile specifice vieţii de cuplu, de întemeiere a unei familii, naşterea unor copii şi realizarea unor oportunităţi în afaceri, respectiv de deschidere a unui salon de coafură mai întâi în Dubai apoi în Bucureşti-România, cu complicitatea altor persoane, suspecte în cauză, în mod repetat, a indus în eroare pe cetăţeanul italian, parte civilă în cauză, deposedându-l de suma totală de 780.000 de euro. Cercetările continuă în cauză cu dispunerea măsurilor în cauză, cu tragerea la răspundere a persoanelor vinovate urmare a stabilirii adevărului, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, a spus procurorul Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Tânăra deţine o vilă luxoasă în localitatea Scoarţa şi conduce maşini de lux.

S-au cunoscut într-un bar de striptease

Italianul și gorjeanca s-au cunoscut într-un bar de striptease, acolo unde gorjeanca lucra. Italianul era văduv de mai mulţi ani şi se ocupa de distribuţia băuturilor alcoolice. Bătrânul italian a venit în România în vara anului trecut pentru a da declaraţii în dosarul penal pe care l-a deschis. Acesta a povestit că Simona i-a promis că vor întemeia o familie şi că vor avea copii. Tânăra a început să-i ceară sume de bani pe motiv că era bolnavă şi avea nevoie de tratament: „Aprovizionam şi atunci şi acum barurile din Milano cu băuturi şi aşa am cunoscut-o în acel club. Îmi spunea că vom avea două fetiţe pe care le vom creşte împreună, dar la scurt timp au început să apară tot felul de probleme în privinţa stării de sănătate a ei şi a părinţilor. Cred că toate spitalele din Gorj nu au tratat atâtea boli câte diagnostice mi-a spus ea mie. Era în ţară şi îmi spunea de una de alta, iar eu am fost mereu de acord să o ajut“.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*