spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateGorjeanul Brăiloiu, recompensat cu o bursă MBA

    Gorjeanul Brăiloiu, recompensat cu o bursă MBA

    Tiffin University împreună cu Universitatea din Bucureşti vor răsplăti gestul de donare a manuscriselor lui Emil Cioran, Statului Român, prin oferirea unei burse Executive MBA Tiffin University, în valoare de 18.200 euro. Potrivit reprezentanţilor Universităţii din Bucureşti, bursa va acoperi costul programului şi al manualelor necesare, în cadrul cursurilor şi va fi oferită donatorului Brăiloiu sau, la recomandarea acestuia, oricărei persoane care întruneşte condiţiile de înscriere.

    „Donaţia manuscriselor lui Emil Cioran este un act generos şi exemplar, care ar trebui imitat, pentru că, în sfârşit, cultura română să reintre în posesia tuturor valorilor sale înstrăinate. Salutăm faptul că, prin efortul unui om inimos, manuscrisele unui mare gânditor român se întorc în ţară pe care a iubit-o şi a urât-o atât”, a declarat profesor doctor Ioan Pânzaru, rectorul Universităţii din Bucureşti. Programul Executive MBA, oferit de Tiffin University împreună cu Universitatea din Bucureşti este acreditat şi recunoscut de către numeroase instituţii şi corporaţii ca formator de oameni de afaceri cu abilităţi manageriale, cu un nivel al cunoştinţelor şi aptitudinilor foarte ridicat. Programul este concentrat pe dezvoltarea competenţelor, legate de abilităţile de comunicare, rolul de lider şi munca în echipă, tehnologia informaţiei, fluxul şi managementul finanţelor companiei, rezolvarea problemelor, strategia şi analiza companiei în raport cu competitorii şi industria, managementul companiei la nivel naţional şi global. „Gestul domnului Brăiloiu trebuie să reprezinte un exemplu pentru toţi oamenii de afaceri. Şcoala noastră îşi asumă responsabilitatea educării viitorilor lideri, de aceea ne dorim să încurajăm orice demers asemănător”, a afirmat Marius Mihăilescu, Managing Partner Tiffin University.

    Achiziţie controversată

    În cursul săptămânii trecute, George Brăiloiu a cumpărat o parte semnificativă din manuscrisele lui Cioran scoase la licitaţie la Paris. Printre manuscrisele câştigate se numără diploma şi teza de licenţă a scriitorului, diploma de bacalaureat şi manuscrisele volumelor „Schimbarea la faţă a României”, „Cartea amăgirilor”, „Lacrimi şi sfinţi”, iar donaţia va fi făcută către Academia Română. Universitatea Tiffin are un istoric de peste 120 de ani în promovarea educaţiei şi cunoaşterii. Înfiinţată în 1888 în Tiffin, Ohio, universitatea a dezvoltat de-a lungul anilor un portofoliu variat de domenii academice, studii universitare, postuniversitare şi activităţi extracuriculare. Colaborarea cu Universitatea din Bucureşti a început în 1999, când experţi ai celor două instituţii au iniţiat un program pentru Administrarea Justiţiei Comunitare şi a continuat cu Programul Tiffin EMBA la Universitatea din Bucureşti.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: