spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateGorjenii, indiferenţi la preţul carburanţilor

    Gorjenii, indiferenţi la preţul carburanţilor

    În ciuda faptului că, începând de astăzi, se preconiza, în toată ţara, un protest de trei zile, timp în care şoferii nu ar fi trebuit să mai alimenteze din benzinării, gorjenii s-au “făcut că plouă”. Dacă în ţară, unele benzinării au fost închise, pe motiv că şoferii au dorit să meargă pe jos, protestând astfel faţă de preţul mare al benzinei, gorjenii nu s-au arătat solidari nici de această dată. Ei au alimentat ca în orice altă zi.

    Probabil deja ştiţi, de pe mail, facebook, messenger sau de la radio şi TV, că a fost iniţiată o nouă campanie anti scumpirea combustibililor. De data aceasta, şoferii sunt invitaţi să nu mai treacă pe la pompă timp de 3 zile. În acest sens, şoferii gorjeni au rămas indiferenţi la iniţiativa colegilor din ţară. În timp ce la Slatina, Alba Iulia sau Timişoara, unele benzinării şi-au închis activitatea din cauza numărului redus de clienţi, nu în aceeaşi situaţie sunt şi benzinăriile din Gorj, care au avut de lucru în aceste zile. Comozi din fire, nedorind să parcurgă pe jos distanţa până la serviciu, gorjenii s-au grăbit să îţi facă plinul la maşină încă de dimineaţă. Întrebat de ce nu s-a alăturat protestului din ţară, un şofer care tocmai alimenta dintr-o benzinărie aflată pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu a spus „nu m-am alăturat protestului pentru că nimeni nu a făcut-o. Românii, în general, merg pe principiul „spiritul de turmă”. Nimeni nu a avut iniţiativă iar gorjenii se tem întotdeauna când vine vorba de proteste. Mai mult cu gura şi mai puţin cu faptele”. Un alt şofer aflat în benzinărie a spus că „gorjenii au bani, de-aia nu s-au alăturat protestelor. Degeaba ne plângem. Vom îndura mereu ordinele guvernanţilor pentru că ne e teamă să facem ceva”.

    Protestele vor continua

    Şoferii din mai multe oraşe ale ţării au anunţat că trei zile nu vor alimenta de la benzinării, în semn de protest faţă de preţurile mari. Noua manifestare vine după două săptămâni în care şoferii au folosit alte forme de protest, alimentând puţin şi încet la pompe şi plătind cu mărunţiş la casă. Culmea este că gorjenii au fost solidari cu această formă de protest şi, de două ori până acum, şi-au dat întâlnire la benzinării şi au încurcat activitatea, provocând aglomeraţie şi plătind numai cu câte 5 sau 10 bani. Ţinând cont de aceste două proteste, era de aşteptat ca şi acum şoferii din judeţul nostru să se solidarizeze. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat, cu toate că mesajele au continuat să ruleze pe site-urile de socializare şi chiar pe telefon.

    Mesaje peste mesaje

    Acum, pe Internet au început să apară mesaje care îndeamnă şoferii să boicoteze staţiile de alimentare, pentru a protesta faţă de preţurile mari ale benzinei. Mulţi şoferi din oraşele mari ale ţării susţin că se vor alătura protestului, în condiţiile în care la începutul anului benzina a depăşit pragul de cinci lei, iar în toamnă ne putem aştepta şi la preţuri de şapte lei pe litru. Şoferii din toată ţara ameninţă cu noi proteste în cazul în care guvernanţii nu vor găsi soluţii pentru ieftinirea preţului carburanţilor. Astfel, pe Internet, şoferii sunt îndemnaţi ca în aceste zile să lase în parcare maşina şi să circule cu oricare alt mijloc de transport. În rândurile următoare prezentăm mesajul cu pricina „17, 18, 19 ianuarie 2011 să nu intre nimeni în nicio benzinărie!!! România trezeşte-te! Protestul de la benzinării trebuie să continue aşa că dragi români, haideţi să nu ne lăsăm călcaţi în picioare de benzinarii multimiliardari şi să facem să vadă ce înseamnă să piardă bani. Vă rugăm să fiţi solidari cu noi şi în zilele de 16, 18, 19, ianuarie 2011. Să nu intre nimeni în nicio benzinărie. Să mergem cu RATB-ul, cu bicicletele sau pe jos, dar să nu mai alimentăm maşinile ca să nu mai umplem buzunarele celor care profită de noi. Amintiţi-vă de 21, 22 decembrie 1989 şi încercaţi să faceţi la fel! Daţi mai departe acest mesaj să ajungă în toată ţara. Vă mulţumim şi staţi aproape, protestele vor continua!”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: