spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateGorjul, capitala luminilor pentru o zi

    Gorjul, capitala luminilor pentru o zi

    Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Filiala Târgu-Jiu „Ecaterina Teodoroiu”, organizează sâmbătă, 7 mai, în Parcul Central, evenimentul „Festivalul Luminilor”, un proiect cu tradiţie al cercetaşilor din România, organizat simultan în 20 de localităţi din ţară. Tema festivalului este „Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”.

    Într-o societate ca a noastră, tinerii au nevoie de afirmare. Au nevoie de lucruri mărunte, făcute cu paşi mărunţi, pentru a demonstra că se poate şi că ei pot fi cei care pot revoluţiona acest sistem. „Festivalul Luminii, înseamnă mai mult decât un spaţiu plin de 5000 de lumânări, picturi, desene şi lampioane zburătoare, artă urbană şi oameni, înseamnă o modalitate de a opri timpul în loc, în centrul oraşului, în ciuda agitaţiei zilnice urbane, şi de a face târgujienii să contribuie, cu mic, cu mare, la valorificarea timpului, a lucrurilor importante şi a celor minore din viaţă, sau măcar la o variantă extrem de originală de artă şi relaxare”, a spus coordonatorul proiectului, Robert Ciocotoiu. Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, în cadrul festivalului, Parcul Central, va fi luminat cu peste 5000 de lumânări, amplasate de o parte şi de alta a aleilor, după ce, în prealabil, iluminatul public va fi oprit. De asemenea, publicul va asista la un concert susţinut de tineri liceeni, va participa la ateliere interactive de pictură, origami şi brăţări, sau va înălţa, împreună cu cercetaşii, lampioane zburătoare. Gorjenii sunt invitaţi să participe la un spectacol de lumini, cu totul special şi să lase grijile de-o parte. Potrivit lui Robert Ciocotoiu „festivalul de anul acesta doreşte să ofere târgujienilor, ocazia de a lua parte la un eveniment unic, pe parcursul a două ore, oferindu-le un spectacol memorabil. Atmosfera pune în valoare o perspectivă optimistă asupra vieţii, prin redescoperirea frumuseţii lucrurilor din viaţă, care ne fac să zâmbim”. Astfel, nu ezitaţi să fiţi actorii celui mai frumos spectacol, pus în scenă pe amplasamentul operelor lui Brâncuşi. Târgu-Jiul se va transforma sâmbătă în capitala luminilor, o feerie de culori, la care gorjenii sunt invitaţi. Cercetaşii ne îndeamnă să redescoperim împreună frumuseţea lucrurilor mărunte.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: